Consiliul Concurentei a inceput doua investigatii – la ARO Campulung si Roman Brasov – privind presupuse ajutoare de stat pentru care autoritatea de concurenta nu a primit notificare. O serie intreaga de privatizari ale societatilor aflate in portofoliul Ministerului Economiei si Comertului si Autoritatii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) vor fi analizate in perioada urmatoare, intrucat la momentul finalizarii procesului nu au fost transmise Consiliului Concurentei notificari privind ajutoarele de stat acordate. Numai in cazul AVAS, 250 de privatizari trebuie verificate sub aspect concurential.
In cazul ambelor investigatii, Consiliul Concurentei s-a autosesizat ca urmare a articolelor aparute in presa, a declarat presedintele institutiei, Mihai Berinde (foto), la un seminar organizat de Finmedia. -Nu este clar daca sunt ajutoare de stat si vom vedea acest lucru pe parcursul verificarilor. Tot ce pot sa va spun este ca nu au fost depuse notificari la momentul respectiv-, a spus Berinde.
Vor fi analizate mai multe privatizari
Pachetul de actiuni detinut de stat la ARO Campulung, respectiv 68,7% din capital, a fost preluat in septembrie 2003 de Cross Lander USA, o societate mixta formata din grupul brazilian Samambaia si firma americana Lacaro Auto Distributors. Compania s-a angajat sa plateasca 15,8 milioane de dolari pentru pachetul de actiuni si investitii, suma la care se adauga alte 11,4 milioane de dolari in contul datoriilor si creditelor comerciale ale uzinei.
Firma malaeziana Pesaka Astana a preluat, in baza unui contract semnat la inceputul lunii octombrie 2003, 94,2% din actiunile uzinei Roman, platind pretul simbolic de un euro pentru actiuni. Investitorul s-a angajat sa investeasca circa patru milioane de euro pentru modernizarea tehnologiei si protectia mediului si sa achite 45 milioane de euro in contul datoriilor si creditelor comerciale.
O serie de privatizari ale societatilor aflate in portofoliul Ministerului Economiei si Comertului si Autoritatii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) vor fi analizate in perioada urmatoare, intrucat la momentul finalizarii procesului nu au fost transmise Consiliului Concurentei notificari privind ajutoarele de stat acordate.
40% din verificari au la baza informatii din presa
La randul sau, presedintele AVAS, Gabriel Zbarcea, a aratat ca actualul executiv are obligatia nu doar sa recupereze din intarzierile din sectorul concurential, ci si sa repare unele decizii luate in trecut. La inceputul acestui an, Zbarcea afirma ca 250 de privatizari realizate in perioada anterioara de institutia pe care o conduce trebuie verificate sub aspect concurential. Mihai Berinde a precizat ca este posibil sa fie reanalizate si ajutoare de stat care au primit deja autorizatia Consiliului Concurentei. Potrivit presedintelui autoritatii de reglementare a mediului concurential, pana in prezent a fost dispusa recuperarea sumelor reprezentand ajutorul de stat de la Laminorul Braila, Terom Iasi si Aris Arad.
In 2004, Consiliul Concurentei s-a autosezizat si a pornit investigatii in sase cazuri in care au fost suspectate incalcari ale Legii concurentei. Mihai Berinde a afirmat ca aproximativ 40% din verificari au la baza informatii venite din afara institutiei, in principal din presa.
Pe de alta parte, desi se astepta la rezultate foarte bune in urma introducerii politicii de clementa, presedintele Mihai Berinde a recunoscut ca nu a fost primita nici macar o singura reclamatie de la inceputul campaniei declansate de Consiliul Concurentei. Politica de clementa permite consiliului sa acorde imunitate firmei care denunta un cartel din interiorul acestuia.
Valoarea amenzilor a crescut de 1.500 de ori
Amenzile aplicate de Consiliul Concurentei, de la inceputul acestui an, au o valoare de 1.500 de ori mai mare fata de nivelul cumulat al sanctiunilor decise in perioada similara din 2004, a declarat, ieri, presedintele institutiei, Mihai Berinde.
La finele lunii mai, Consiliul Concurentei a finalizat investigatia de pe piata cimentului si a sanctionat principalii producatori, companiile Carpatcement, Lafarge si Holcim, cu amenzi de 28,5 milioane de euro, in principal pentru ca au constituit un cartel pentru stabilirea ilegala a preturilor pe piata interna, in perioada 2000-2004.
Potrivit lui Berinde, excluzand valoarea sanctiunii din piata cimentului, nivel- record intre sanctiunile dictate de institutie, amenzile se pastreaza la o cifra de 300 de ori mai mare fata de anul trecut.