Home Economic-Financiar Constructorii, comerciantii si industriasii vor continua scumpirile si in trimestrul IV

Constructorii, comerciantii si industriasii vor continua scumpirile si in trimestrul IV

DISTRIBUIŢI

Institutul National de Statistica a efectuat un sondaj in randul managerilor societatilor comerciale care si-a propus sa ia -pulsul- in legatura cu climatul economic previzibil pentru urmatoarele trei luni. Cum este si firesc pentru aceasta perioada, cei mai pesimisti sunt managerii din constructii, care estimeaza ca volumul productiei din sectorul de constructii va avea o tendinta descendenta in urmatoarele trei luni (sold conjunctural -10%), pe fondul mentinerii stocului estimat de contracte si comenzi aproximativ la acelasi nivel cu cel din trimestrul anterior si a usoarei scaderi a numarului estimat de salariati (sold conjunctural -9%). Desi in intreprinderile mici (sub 50 de salariati) se preconizeaza o crestere a numarului de salariati, aceasta nu poate compensa diminuarea din intreprinderile mari, cu peste 500 de salariati, care au o pondere mai insemnata in totalul activitatii de constructii.

Vanzarile vor creste, dar si preturile

Managerii unitatilor comerciale estimeaza pentru urmatoarele trei luni mentinerea tendintei de crestere a vanzarilor de marfuri, acest fapt datorandu-se si factorului sezonier, specific aprovizionarii de toamna, dar si cresterii volumului de vanzari pe perioada sarbatorilor de iarna. Potrivit previziunilor celor intervievati, situatia economica va fi mai proasta pentru 14% din comercianti, va stagna pentru 39% din acestia si va fi mai buna pentru 47%. Se remarca faptul ca, in continuare, comerciantii continua sa se orienteze catre marfurile de pe piata interna (sold conjunctural +17%). Cu toate acestea, volumul marfurilor din import va inregistra o usoara crestere comparativ cu perioada precedenta (sold conjunctural +12%).

In privinta stocurilor de marfuri, nivelul acestora se mentine aproximativ egal cu nivelul necesar desfasurarii activitatii de comert cu amanuntul (91% din opinii).

Cei mai optimisti par a fi managerii din industria prelucratoare, care estimeaza pentru urmatoarele luni o tendinta de crestere a activitatii economice. Aceasta tendinta este data de evolutia ascendenta a volumului de contracte si comenzi si de stabilitatea numarului de salariati. Pietele de desfacere preferate de exportatorii romani sunt in continuare cele din Uniunea Europeana.

Este de remarcat faptul ca, potrivit aceluiasi sondaj, majoritatea managerilor din Romania sunt de acord ca in urmatoarea perioada sigur va mai creste ceva, in toate ramurile economice: preturile. Motivul? Cresterea pretului la combustibil, energie si gaze naturale.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.