Home Economic-Financiar Consumul pierde tot mai mult teren comparativ cu productia

Consumul pierde tot mai mult teren comparativ cu productia

DISTRIBUIŢI

Conform datelor furnizate de Institutul National de Statistica si Studii Economice, productia industriala isi continua trendul ascendent inregistrat in prima luna din acest an. Astfel, in luna februarie a.c., cresterea a fost de 4% in volum absolut si de 10,9% in conditii comparabile, din punctul de vedere al numarului de zile lucratoare, cu ianuarie 2001. Grupata pe marile domenii economice, productia a crescut in toate sectoarele, daca privim din punctul de vedere al numarului de zile lucratoare, insa a inregistrat o scadere in volum absolut la bunurile energetice (-6,9%). In conditii comparabile din punctul de vedere al numarului de zile lucratoare, productia a crescut cu 13,4% in industria prelucratoare, cu 3% in industria extractiva, iar in cea energetica, productia s-a mentinut la nivelul lunii ianuarie 2001. In volum absolut, productia a fost mai mare in industria prelucratoare cu 6,9%, dar a scazut in industria energiei electrice, termice, gaze, apa si cea extractiva cu 9,6%, respectiv 4,8%. Fata de media anului 2000, productia industriala realizata in februarie 2001 a crescut cu 0,9% in volum absolut si cu 8,2% in conditii comparabile din punctul de vedere al numarului de zile lucratoare.

In perioada 1 ianuarie 2001- 28 februarie 2001, ponderea productiei destinate exportului in total livrari aferente fiecarei categorii economice a fost de 61,8% pentru bunuri de folosinta indelungata, 45,9% pentru ramurile producatoare de bunuri de capital, 39,8% pentru bunuri intermediare, 5,6% pentru bunuri de uz curent si de 5,4% pentru bunurile energetice.

Cifra de afaceri totala a intreprinderilor cu activitate principala de industrie a fost mai mica cu 4,2 % in termeni reali in luna ianuarie 2001, fata de ultima luna a anului 2000. S-au inregistrat scaderi ale cifrei de afaceri in industria prelucratoare (-8 %) si cresteri in industria extractiva si energetica cu 7,3%, respectiv 3,3%. Unele ramuri cu ponderi semnificative la export au inregistrat cresteri. Este cazul exporturilor de produse metalurgice (6,6%), al masinilor si aparatelor electrice cu 11,9%.

Volumul cifrei de afaceri a intreprinderilor cu activitate principala de comert cu amanuntul (cu exceptia autovehiculelor, motocicletelor si a carburantilor pentru autovehicule) si de reparare a bunurilor personale si gospodaresti a scazut, in luna ianuarie 2001, fata de decembrie 2000, cu 28,4%. Scaderea a fost determinata de reducerea cifrei de afaceri obtinute din vanzarile cu amanuntul atat ale marfurilor alimentare, cat si ale celor nealimentare cu 26,4%, respectiv cu 30,6 procente.

In luna ianuarie 2001, volumul cifrei de afaceri a intreprinderilor cu activitate principala de vanzare, intretinere si reparare a autovehiculelor si motocicletelor si de comert cu amanuntul al carburantilor pentru autovehicule a scazut cu 6,9% fata de luna decembrie 2000. Aceasta scadere a fost determinata de reducerea cu 18,7% a cifrei de afaceri obtinute din vanzarile cu amanuntul a carburantilor pentru autovehicule. Agentii economici cu capital integral privat si majoritar privat au contribuit in prima luna din acest an cu 94,1% la realizarea volumului total al cifrei de afaceri aferente sectorului de comert cu amanuntul (cu exceptia autovehiculelor si a motocicletelor). In sectorul aferent comertului cu autovehicule si carburanti, aportul a fost de 53,1%.

Din activitatea de servicii de piata prestate populatiei a rezultat, in luna ianuarie 2001, o cifra de afaceri cu 2,3% mai mica decat in luna precedenta. Scaderi semnificative s-au inregistrat la activitati de infrumusetare si coafura (-17,5%) si la hoteluri si restaurante (-10,4%). Intreprinderile cu capital integral privat si majoritar privat au contribuit, in luna ianuarie 2001, cu 67,1% la formarea volumului total al cifrei de afaceri din acest sector.

Castigul salarial mediu nominal brut pe economie a fost, in luna februarie 2001, de 3,41 milioane de lei, iar cel net – de 2,59 milioane de lei. Comparativ cu ianuarie a.c., castigul salarial mediu nominal brut a scazut cu 5,8%, iar cel net – cu 5,2%.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.