Dupa un an de la declansarea procedurilor, Automobile Craiova a parafat ieri tranzactia privind preluarea pachetul majoritar al fabricii din Banie detinut de compania sud-coreeana Daewoo Motor, urmand ca intregul proces sa fie finalizat la jumatatea lunii octombrie.
Din acel moment, statul va controla intregul pachet de actiuni al uzinei, prin Automobile Craiova, la care detine 72,4% din titluri. Potrivit ministrului economiei, Codrut Seres, tranzactia are o valoare totala de 60 milioane de dolari, din care 50 de milioane pentru pachetul de actiuni, iar restul, in contul creantelor pe care producatorul de automobile le-a acumulat la furnizori. Seres a explicat ca autoritatile romane au cerut ca Daewoo Motor sa-si asume preluarea tuturor datoriilor pe care le-ar revendica eventuali creditori, in afara celor certe in valoare de aproximativ 530 milioane de euro pe care compania coreeana si le-a asumat deja.
Cu alte cuvinte, desi uzina are datorii de cel putin jumatate de milion de euro (circa 650 milioane de dolari), statul plateste, in contul acestor datorii, conform contractului semnat cu partea coreeana, doar 10 milioane de dolari, adica de 65 de ori mai putin.
Urmeaza privatizarea
Seres a mai declarat ca privatizarea atat de trambitata peste hotare a uzinei din Craiova nu va fi declansata mai devreme de mijlocul lunii decembrie, din cauza procedurilor legate de preluarea pachetului majoritar, iar pana atunci va fi decisa si marimea pachetului scos la vanzare, intre 51 si 100 de procente.
Desi Seres s-a ferit sa precizeze care sunt investitorii interesati in acest moment de fabrica din Banie, in ultima vreme mai multe companii de prestigiu international au anuntat ca sunt gata sa vina cu capital in Oltenia. Cel mai ferm raspuns a fost cel al reprezentantilor Ford: -Ne-am exprimat deja, cu mai multe ocazii, interesul pentru uzina de la Craiova. Dupa ce astazi a fost semnat acordul financiar intre partea romana si cea sud-coreeana, putem confirma ca suntem in mod categoric interesati de achizitia fabricii-, se arata intr-un comunicat al diviziei europene a constructorului auto Ford of Europe, citat de Reuters.
Intre numele vehiculate ca posibili investitori care ar putea prelua Daewoo Automobile Romania se numara si General Motors, Renault-Nissan si Chery Automobile (China).
Un nou automobil
Ministrul a mai anuntat ca uzina intentioneaza sa lanseze pe piata, in urmatorii doi ani, un nou tip de automobil, mutare necesara in conditiile in care Daewoo urmareste o crestere semnificativa a cotei de piata. La randul sau, vicepresedintele Automobile Craiova, Ion Ion, confirma faptul ca cifra de afaceri a companiei a crescut acest an la 260 milioane de euro si nu s-au inregistrat nici pierderi, dar nici profit. El a subliniat faptul ca uzina va continua sa produca automobile marca Daewoo, pentru care are licenta nelimitata, si va pastra toti cei 3.600 de angajati, carora li se vor adauga altii din septembrie.