O noua avalansa de sondaje, urmate de rapoarte pe tema inepuizabila a coruptiei din Romania, s-a declansat si in aceasta vara, cu intregul cortegiu de reactii in presa si declaratii de intentie pe micile ecrane. Dupa atatea analize, statistici si planificari, putem spune ca romanii – cel putin aceia care au avut rabdarea sa le studieze – sunt experti in coruptie. Se stie exact care sunt sursele coruptiei, unde se manifesta mai abitir si unde mai -cu perdea-, cand e momentul sa se ofere -o maslina, o atentie-, cine merita mai mult si, mai ales, se cunosc bine principalele cotatii la -bursa spagilor-. Tocmai am aflat, recent, ca termenului dur -spaga- – echivalentul mai subtilului -mita- – i s-a gasit un inlocuitor eufemistic, pentru ca analistii sa nu mai roseasca atunci cand trebuie sa-l utilizeze: -plata informala-… Avem, deci, o intreaga stiinta a coruptiei, cu metode consacrate de studiu, cu un istoric bogat, cu o terminologie de specialitate bine insusita atat la nivelul -profesorilor-, cat si in randul -elevilor-. Dar care este obiectul acestei stiinte? Cum se defineste coruptia? Enunturi sunt destule prin dictionare, chiar si in cateva texte de lege, dar acestea nu se prea apropie de realitatea care ne tranteste, zi de zi, cu picioarele pe pamant. De exemplu, in timp ce bacsisul pe care il lasam chelnerilor este considerat ca act de coruptie specific -economiei gri- (pentru Romania, s-a stabilit din oficiu ca aceasta secventa contribuie cu 10% la totalul veniturilor necuvenite), -atentiile- pe care le pretind unii dascali pentru a incheia mediile copiilor nu sunt amintite in nici un raport, despre acestea nu s-a pus nici o intrebare in sondaje. Respectivele chestionare ne amintesc doar cateva faze-sablon, cu functionari care fara o ciocolata, un cartus de tigari sau vreun pliculet nici macar nu-si scot stiloul din penar. Cu firme-fantoma ce tepuiesc bugetul statului prin cateva lovituri fulgeratoare, dupa care dispar in ceata de unde au venit, patronii acestora ramanand liberi ca si oficialitatile care i-au ajutat. Sau cu sefi din diverse structuri, ale caror vile de sute de mii de euro au fost construite, peste noapte, din salarii de cateva milioane de lei… Pentru cine nu s-a saturat de asemenea sabloane, a mai fost introdus un nou concept care pare a fi opus coruptiei: transparenta. Lipsa de transparenta egal coruptie, asa ca lista cu exemple e inca o data mai lunga pentru cei chestionati, spre satisfactia analistilor care nu mai contenesc cu rapoartele si analizele pe tema generala a coruptiei. Cazuri concrete? Nume? Liste negre? Masuri ferme? La astfel de intrebari, raspunsurile sunt cat se poate de evazive, pentru ca – nu-i asa? – aceasta este doar problema ziaristilor in cautare de senzational. -Noi rezolvam genuri, nu cazuri izolate de coruptie-, precizeaza, raspicat, autoritatile care se ocupa cu… anticoruptia. -Iar despre nume si liste negre, numai justitia are caderea sa se pronunte-, adauga oficialii, uitand ca tocmai in justitie, dupa cum arata chiar sondajele, fenomenul coruptiei este cel mai raspandit. Probabil, asa se explica de ce oamenii care ar trebui sa se simta cu musca pe caciula cand se dau publicitatii astfel de rapoarte nu numai ca nu se sperie, dar se si amuza pe seama eforturilor guvernamentale ori nonguvernamentale de eradicare a acestui flagel: coruptia din sondaje nu se potriveste cu cea din targ.
