Home Economic-Financiar Cresterea economica bazata pe himera cresterii investitiilor

Cresterea economica bazata pe himera cresterii investitiilor

DISTRIBUIŢI

Bugetul de anul viitor, proaspat aprobat, marti, de executiv, prevede o crestere economica de 5,5%. Potrivit ministrului finantelor, Mihai Tanasescu, evolutia pozitiva se va baza pe cresterea nivelului investitiilor, a productiei industriale, precum si a cererii interne. -In mod special am evaluat un nivel mai mare al formarii brute de capital fix cu 13%-, sustine ministrul finantelor.

Cererea interna este calculata sa creasca cu 5,5%, fata de 5,1%, prag atins in acest an, 3,7 procente fiind dedicate consumului individual al gospodariilor si 2% pentru consumul administratiei publice. Produsul Intern Brut este estimat sa atinga 2.143.900 miliarde de lei.

Potrivit actului normativ care a fost inaintat ieri spre aprobare parlamentului, deficitul balantei comerciale va atinge 5,075 miliarde de euro, exporturile de bunuri si servicii urmand sa creasca cu 8,2%, iar importurile – cu 8%. -Exporturile pot ajunge de la un nivel estimat la 15,85 miliarde de euro in acest an la 17,2 miliarde de euro, iar importurile, mai mari ca pondere, urmeaza o crestere de la 20,48 miliarde de euro la 22,27 miliarde de euro pentru anul viitor-, a precizat ministrul finantelor, Mihai Tanasescu, explicand ca la export produsele industriei constructiilor de masini urmeaza sa inregistreze un avans de 13,9%, iar produsele petroliere – 7,4%. -Importurile de produse ale industriei constructiilor de masini au fost luate in calcul cu o crestere de 10,7%, adica peste sapte milioane de euro, iar produsele petroliere vor avea un nivel de 14% din importuri-, a adaugat Tanasescu.


Buget cu venituri de 30% din PIB

In ceea ce priveste veniturile bugetare, acestea sunt evaluate a atinge nivelul de 644.442,5 miliarde de lei, cu o pondere de 30,1% din PIB, nivel mai mic fata de anul 2003 cu 0,3%. -Acest nivel este cauza reducerii contributiilor pentru asigurarile sociale-, a precizat ministrul finantelor. Potrivit lui Tanasescu, cea mai mare parte a veniturilor bugetare o reprezinta CAS, respectiv 10% din PIB, TVA – 7,3% din PIB, impozitul pe venit – 3% din PIB, accizele – 3%, impozitul pe profit – 2,2% si taxele vamale – 0,7% din Produsul Intern Brut. La capitolul cheltuieli, ministrul finantelor a explicat ca se vor majora sumele alocate transferurilor de la 12,5% din PIB la 13,4% din PIB. Sumele alocate investitiilor vor atinge 5,4% din PIB, in special pentru transporturi, locuinte si dezvoltare publica, sanatate, invatamant, mediu si ape. Bugetele locale sunt si ele in crestere cu 18,7% fata de 2003 si vor ajunge la un total de 147.250,3 miliarde de lei, cu o pondere de 6,9% din PIB. -Dobanzile pentru datoria publica vor fi diminuate de la 2,4% din PIB la 2,2% din PIB, deficitul bugetului general consolidat va fi de 3% din PIB, in timp ce deficitul de cont curent a fost estimat la 2,4 miliarde de dolari, reprezentand 4,9% din PIB-, a declarat Mihai Tanesescu.

Politica fiscala a Ministerului Finantelor va fi caracterizata prin reducerea contributiilor pentru asigurarile sociale platite de angajatori cu trei puncte procentuale. O reducere de 2,5 puncte procentuale se va face la asigurarile de pensii si o alta, de 0,5 puncte, la asigurarile de somaj. -Unele produse si servicii, adica medicamentele, protezele, cazarea in hoteluri si editarea de manuale scolare vor avea o cota de TVA redusa, de 9%-, a precizat Tanasescu, adaugand ca impozitul pe profitul exportatorilor va creste de la 12,5% la 25%.

Datoriile din sanatate, eliminate cu banii din privatizare

-La cea de-a doua rectificare bugetara din acest an, care va avea loc in luna noiembrie, intentionam sa alocam cateva mii de miliarde de lei pentru plata integrala a datoriilor spitalelor catre furnizorii de medicamente. Aceasta masura va permite sistemului de sanatate sa inceapa anul 2004 fara datorii, pentru a se putea concentra pe noile proiecte-, a declarat Mihai Tanasescu. Sistemul de sanatate va primi 81.735 miliarde de lei, reprezentand 3,9% din Produsul Intern Brut.

Daca la prima rectificare bugetara din 2003, datoriile spitalelor au fost acoperite cu 4.000 miliarde de lei, restul de pana la 9.000 vor putea fi acoperite cu fondurile rezultate din procesul de privatizare.

In acest sens, Finantele vor initia un proiect de lege prin care sa modifice legislatia care obliga folosirea veniturilor din privatizare pentru diminuarea datoriei publice. -Pentru ca nivelul datoriei publice este unul redus, iar sumele obtinute din privatizare pot fi utilizate in alte scopuri-, a precizat Tanasescu, amintind ca unul dintre domeniile importante care ar avea nevoie de bani ar fi si cel al sanatatii.

-Exista mai multe directii in care ar putea merge banii, cum ar fi proiecte de infrastructura, consolidarea sistemului privat de pensii si asigurari de sanatate-, a sustinut ministrul finantelor. Potrivit proiectului de buget pentru anul 2004, veniturile obtinute din privatizare sunt estimate la un nivel de 4.000 miliarde de lei, fara insa a contabiliza si posibila valoare a vanzarii SNP Petrom.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.