Presiunile Uniunii Europene asupra oficialitatilor de la Bucuresti pentru marirea cat mai urgenta si substantiala a incasarilor la buget sunt nu numai de inteles, dar si cu totul justificate. Si aceasta, chiar daca, in actuala faza a lucrurilor in Romania, nimanui nu-i place un asemenea fapt, care nu semnifica altceva decat inasprirea fiscalitatii. Contribuabililor, pentru ca, evident, ei vor fi cei care suporta consecintele. Politicienilor, pentru ca se vad nevoiti sa faca nu doar ceea ce nu le convine, dar si ceea ce exact contrazice balivernele despre relaxarea fiscalitati pe care le-au tot vanturat.
Incercarea – la care recurg pe dedesubt si unele oficialitati – de a plasa problema fiscalitatii exclusiv in termenii concurentei din interiorul Uniunii Europene nu prea tine sau tine doar pana la un punct. Aceasta concurenta, fara indoiala, exista si o noua pagina in domeniu a fost deschisa prin aderarea, deja infaptuita sau potentiala, a unor tari din centrul si estul Europei, care au trecut fatis la reduceri indeosebi in fiscalitatea profitului pentru atragerea de investitii din spatiul european. Si cota unica de numai 16% introdusa in Romania este din acest val si, desigur, nu ar putea fi exclusa o insatisfactie din partea membrilor vechi ai Uniunii Europene fata de respectiva masura fiscala, pe care o pot considera ca face concurenta -neloiala- fiscalitatii lor mult mai severe. Neloiala, pentru ca oficial respectivele tari participa cu bani, stransi tocmai din aceasta fiscalitate mai severa, la sustinerea integrarii noilor aderenti, in cazul in speta Romania. Asa ca nu ar putea fi exclusa nici varianta unei anumite incercari de a aduce Romania la ordin prin presiuni pentru marirea fiscalitatii. Dar a pune totul in seama acestei motivatii este exagerat si nerealist.
Adevarul este ca, pur si simplu, la o cota de incasari bugetare sub 30% echivalent PIB – cum este in Romania – chiar si fara a mai lua in considerare nivelul in sine precar al PIB-ului romanesc, nu se poate face fata exigentelor apartenentei la Uniunea Europeana. Pana si noile membre ale acesteia, dintre care atatea foste surate comuniste ale Romaniei, au un nivel de incasari bugetare de cel putin 35% echivalent PIB, nemaivorbind de membrii vechi occidentali ai Uniunii Europene, in cazul carora incasarile bugetare reprezinta 40% si chiar peste 40% echivalent PIB. Si sa nu uitam de nivelul unui PIB de cateva ori mai inalt pe locuitor decat in cazul Romaniei.
Nu este locul aici de a trece in revista exigentele apartenentei la Uniunea Europeana, care implica fonduri substantiale si deci nevoia de incasari suplimentare pe potriva. Este deajuns a aminti: contributia proprie la bugetul comunitar; coparticiparea la finantarile europene pentru sustinerea integrarii si in absenta carora insesi finantarile respective nu vin; cheltuielile de mediu, de calitate si de protectie a consumatorului; cheltuielile de asigurare a unor standarde minime in infrastructura, educatie, sanatate etc. Toate acestea nu pot fi finantate din incasari sub 30% echivalent PIB.
Ca un minim de 35% echivalent PIB incasari bugetare este obtinut prin largirea bazei de impozitare sau prin imbunatatirea colectarii ori, daca acestea nu sunt indeajuns, prin majorarea unor impozite principale nu intereseaza pe nimeni in Uniunea Europeana. Cu atat mai putin nu intereseaza pe nimeni la Bruxelles ca actuala guvernare are o problema politica suplimentara in legatura cu inasprirea fiscalitatii – cea determinata de faptul ca orice demers in acest sens poate fi interpretat automat ca un esec al introducerii cotei unice. Ba, unora le poate produce chiar o anumita satisfactie, caci se pare ca n-au prea fost consultati de cei care au introdus in Romania cota unica. In esenta, problema nu este insa cota unica, ci faptul nefericit ca acesteia i-au fost atribuite virtuti pe care nu le are, ca, de pilda, aceea de a fi de natura sa scoata la suprafata venituri nefiscalizate, virtute pe care nu o poate avea reducerea consistenta a contributiilor sociale, care reprezinta de departe grosul impunerilor fiscale si pentru a caror evitare se face de fapt evaziune fiscala.
Trebuie sa fie clar, capitalismul practicat de Uniunea Europeana nu este un liberalism tout azimut cu un stat minimal. De altfel, nici macar in plan teoretic nu prea este sigur daca liberalismul chiar presupune un stat slab. Oricum, economia de piata in Uniunea Europeana este extrem de sever reglementata si presupune un stat foarte puternic. Politicile publice in Uniunea Europeana – la nivel national si la nivel supranational – sunt extrem de solide si de articulate. Si asemenea politici nu pot fi derulate fara bani la dispozitia autoritatilor publice!
