Home Economic-Financiar Criza a afectat două treimi din IMM-uri

Criza a afectat două treimi din IMM-uri

DISTRIBUIŢI

Aproape două treimi din întreprinderile mici și mijlocii (IMM) din Romånia au fost afectate de criza economică în perioada octombrie 2008-martie 2009, se arată într-un studiu realizat de Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din Romånia (CNIPMMR). Astfel, 14,80% dintre IMM-uri au dat faliment, iar 57,58% și-au redus activitatea.
În același timp, 23,39% dintre IMM-uri funcționează în aceeași parametri și doar 4,23% dintre agenții economici au înregistrat o evoluție ascendentă.
„Se poate trage concluzia că o parte considerabilă din întreprinderile mici și mijlocii romånești se confruntă cu probleme deosebit de dificile, datorită declinului economic accentuat“, se arată în studiul CNIPMMR.
Potrivit lui Ovidiu Nicolescu, președintele CNIPMMR, în general, 7-8% din firme intră în faliment în cursul unui an. „Se constată astfel o dublare a numărului de falimente, ca urmare a condițiilor economice dificile“, a declarat acesta.
Întreprinzătorii care au participat la acest studiu au arătat că principalele probleme cu care se confruntă în această perioadă sunt scăderea cererii interne, semnalată de 62,06% dintre IMM-uri, fiscalitatea excesivă și birocrația, reclamate de 41,40%, respectiv 36,21% dintre firmele participante la studiu.
Alte dificultăți cărora trebuie să le facă față IMM-urile sunt întårzierile la plata facturilor de la firmele private (36,12%), costurile ridicate la credite (35,30%), inflația (33,76%), instabilitatea monedei naționale (31,76%) și accesul dificil la credite (24,57%).

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.