Banca Națională a Romåniei a plătit, în 2009, un impozit pe profit de peste 300 milioane de euro, cota de impozitare fiind de 80%, și nu de 16% cum se aplică tuturor contribuabilor, a declarat, ieri, Lucian Croitoru, consilier al guvernatorului BNR.
„Pentru cei care nu știau, Banca Națională a Romåniei își plătește impozitele la timp. Numai anul trecut banca centrală a plătit peste 300 milioane de euro și tot atåt va fi și anul acesta“, a spus Croitoru, prezent la un seminar pe tema pensiilor private. Fostul premier Călin Popescu Tăriceanu prezentase, cu o zi în urmă, 22 de măsuri anticriză, printre care și includerea BNR în seria plătitorilor de impozit pe profit, dacă nu chiar ca plătitor la buget al întregului profit pe care-l realizează, urmånd ca acesta să fie utilizat pentru echilibrarea bugetului asigurărilor sociale de stat.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane