Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (CSA) a interzis temporar vânzarea de către Astra Asigurări a poliței Medica Bonus și a amendat compania cu 10.000 de lei.
Potrivit CSA, în urma unor verificări la Astra, echipa de control a instituției a constatat că informațiile cuprinse în poliță nu sunt redactate într-o formă clară, accesibilă și exactă, astfel încât asigurații, potențialii asigurați, contractanții sau potențialii contractanți ai asigurării să fie informați în mod corect asupra tuturor condițiilor contractului de asigurare. De asemenea, mai mulți termeni și expresii tehnice medicale și juridice din cuprinsul contractului de asigurare nu sunt definiți și explicați, se spune într-un comunicat CSA.
"Verificarea prin sondaj a polițelor Astra Medica Bonus emise până în prezent a arătat că asigurătorul nu a pus la dispoziția asiguraților, potențialilor asigurați, contractanților sau potențialilor contractanți ai asigurării informațiile pe care asigurătorii trebuie să le furnizeze, pe hârtie ori pe alt suport durabil, prin intermediul unui document distinct sau a mai multor documente, într-o modalitate care să confirme că aceștia au luat cunoștință despre conținutul acestor documente", se mai spune în comunicat.
Comisia a solicitat Astra remedierea tuturor acestor aspecte, care contravin prevederilor legislației.
"Activitatea de oferire, negociere ori încheiere a poliței Astra Medica Bonus va putea fi reluată după ce CSA va verifica îndeplinirea măsurilor dispuse în cazul Astra Asigurări și va emite o decizie motivată în acest sens", se mai arată în comunicat.
La finele săptămânii trecute, CSA a început un control inopinat la Astra Asigurări după ce a primit sesizări cu privire la polița Astra Medica Bonus.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane