Home Economic-Financiar Cuponarii isi vor primi banii pentru actiunile PPM numai prin mandat postal

Cuponarii isi vor primi banii pentru actiunile PPM numai prin mandat postal

DISTRIBUIŢI

Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare (CNVM) a definitivat instructiunea privind preluarea si executarea ordinelor de vanzare a actiunilor dobandite in cadrul Programului de Privatizare in Masa (PPM). Instructiunea stabileste conditiile in care vor fi preluate si executate de intermediari ordinele de vanzare a actiunilor dobandite prin acest program. Intermediarii, care se vor ocupa de ducerea la bun sfarsit a acestui proces, vor trebui sa indeplineasca cumulativ mai multe conditii. De asemenea, CNVM a mai stabilit si perioada in care trebuie efectuata plata contravalorii actiunilor dobandite prin PPM pe care detinatorii aleg sa le vanda, precum si modalitatea de efectuare a acestei plati. Referitor la efectuarea acestei plati, societatile de servicii de investitii financiare nu vor mai putea face aceasta plata decat prin mandat postal. O data cu emiterea noii instructiuni, CNVM a abrogat mai multe acte normative care stabileau modalitatile de plata a contravalorii actiunilor distribuite prin Programul de Privatizare in Masa. Nerespectarea prevederilor acestei instructiuni se va sanctiona conform noii Legi a pietei de capital. Instructiunea va intra in vigoare incepand cu 1 septembrie 2004.

Ordinele de vanzare pot fi primite si de la mandatarii posesorilor de actiuni

Ordinele de vanzare a actiunilor dobandite prin Programul de Privatizare in Masa vor fi preluate de intermediari, prin agentii pentru servicii de investitii financiare care au fost autorizati de CNVM. Brokerii vor trebui sa indeplineasca cumulativ mai mult conditii. Astfel, ordinele de vanzare a acestor actiuni vor fi preluate sau executate in baza extraselor de cont eliberate de societatile de registru sau de Bursa de Valori Bucuresti (BVB) prin departamentul sau specializat, la care sunt inregistrate valorile mobiliare respective. De asemenea, executarea acestor ordine se va face direct si personal de la detinatorii actiunilor. In cazuri exceptionale insa, acest lucru se poate face si de la persoanele mandatate de catre proprietarii actiunilor. Mandatarii vor trebui sa aiba procuri speciale autentificate la notarul public pentru a ridica extrasele de cont si a transmite ordinele de vanzare a actiunilor. In cazul actiunilor dobandite in cadrul Programului de Privatizare in Masa la care au fost alocate coduri confidentiale de catre societatile de registru, extrasele de cont vor fi insotite de aceste coduri pentru preluarea si executarea ordinelor de vanzare a actiunilor. In ceea ce priveste extrasele de cont si codurile confidentiale, acestea vor fi eliberate de catre societatile de registru sau, dupa caz, de catre departamentul specializat al BVB numai proprietarilor actiunilor sau persoanelor mandatate de acestia.

Actionarii vor fi scutiti de drumuri inutile si costisitoare

Reglementarile CNVM de pana acum precizau ca plata contravalorii actiunilor distribuite in urma Programului de Privatizare in Masa se putea face de catre intremediari in mai multe feluri. Societatile de servicii de investitii financiare aveau la indemana fie plata in numerar, la sediul central, la sucursale sau filiale autorizate direct proprietarului sub semnatura acestuia, fie prin fila CEC inmanata proprietarului actiunilor. De asemenea, o alta modalitate de plata era virarea in contul -clienti-, la o banca comerciala, a sumelor de platit, conform listei actionarilor care optau pentru aceasta forma. Plata se mai putea face prin mandat postal sau prin transfer direct in contul bancar indicat de proprietarul actiunilor. Practic, SSIF puteau alege una dintre aceste modalitati, iar actionarii nu puteau decat sa se conformeze, ceea ce ducea deseori la aparitia unor inadvertente intre dorintele cuponarilor si cele ale brokerilor. Prin noua sa instructiune, CNVM a stabilit ca platile sa fie facute numai prin mandat postal in termen de 10 zile. Acest lucru vine in sprijinul actionarilor care, astfel, nu mai sunt nevoiti sa bata zeci de drumuri inutile pentru a intra in posesia unor sume care de multe ori le depaseau pe cele cheltuite cu transportul.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.