Decizia politica privind amanarea aderarii Romaniei la Uniunea Europeana, prin activarea cu temei sau fara a clauzei de salvgardare, se pare ca a si fost luata. Dupa -nu–ul francez si olandez fata de Tratatul constitutional, amanarea aderarii Romaniei (si Bulgariei) ar servi, intr-o masura mai mare sau mai mica, unor scopuri politice si electorale importante ale liderilor europeni. Pe de o parte, ar inchide gura criticilor la adresa primirii unei Romanii prea nepregatite, ar sanctiona, pe de alta parte, Romania pentru proamericanismul prea zgomotos al noii presedintii de la Bucuresti si, in sfarsit, ar face mai comestibila deja produsa extindere spre Est a Uniunii Europene, care creeaza atatea inconveniente pentru muncitorimea si fermierimea aristocratizate din -Vechea Europa-. In fond si in ultima analiza, -nu–ul francez si olandez a fost impotriva extinderii Uniunii Europene, care, presupunand o deschidere a portilor in fata fortei de munca ieftine din Est, reprezinta un pericol pentru locurile de munca din Vest si mai ales pentru privilegiile sociale dobandite istoriceste de muncitorimea si fermierimea din Uniunea Europeana.
Liderii europeni stiu prea bine ca, in fata necrutatoarei concurente americane si asiatice, singura iesire o constituie extinderea, care creeaza competitivitate prin unirea tehnologiei din Vest cu forta de munca ieftina din Est. Numai ca muncitorimii si fermierimii aristocratizate din tarile lor trebuie sa li se dea ceva in urma -nu–ului francez si olandez. Ceva trebuie facut pentru a se arata ca s-a luat aminte la avertismentul primit. Si cel mai bun os care le poate fi aruncat spre a-l roade va fi luarea unei pauze in extindere, incepand cu amanarea celor care, precum Romania, se afla inca la usa si nici nu se pot apara. Si care pot fi oricum facuti vinovati, de orice, chiar si numai pentru ca exista.
Pe plan intern, amanarea aderarii nu va insemna numai inimi zdrobite. Lupta politica a ajuns, din pacate, intr-o faza in care chiar si aderarea poate intra, desi n-ar trebui, in jocurile de interese. Prin forta lucrurilor, liberalii, dand primul-ministru in cadrul guvernarii, sunt obligati sa joace totul pe cartea aderarii. Premierul respinge anticipatele, dorite de presedinte, cu miza aderarii. Daca n-o obtine, va fi insa terminat, impreuna cu partidul. Pentru PD lucrurile sunt mai simple. Poate sa joace cartea anticipatelor ca mijloc de presiune asupra partenerilor liberali si un esec in aderare ar permite PD sa se suie pe caii cei mari. Iar presedintele Basescu va incaleca si mai puternic saua guvernarii, fiindu-i simplu sa faca responsabil executivul de un esec in privinta aderarii in 2007. Cartea va fi jucata in toamna in functie de nota ce va fi data Romaniei in raportul de tara de catre Comisia de la Bruxelles. Comisie care va trebui sa dea si ea un semnal ca a luat aminte la -nu–ul francez si olandez.
Discutata in termeni strict economici, dincolo de invartelile si suciturile politicienilor romani, amanarea aderarii s-ar putea sa nu fie un dezastru, mai ales daca Romania isi va face temele si se va dovedi ca nu ea a provocat decizia de amanare.
Pe fond, nu se va intampla mare lucru. Oricum, tronsonul major al economiei nu mai este romanesc, ci apartine exact vest-europenilor, asa ca inauntrul sau in afara Uniunii Europene va fi cam tot un drac!
Conjunctural, problemele trebuie analizate nuantat. La stadiul general la care se gaseste, Romania are nevoie de un aterizaj lin in Uniunea Europeana. Este nevoie de putina ingaduinta din partea celor dinauntru si oricum de un climat favorabil, in care lucrurile cat de cat sa mearga intre acestia. Deocamdata, climatul este tensionat de infruntarile dintre marile tari membre si de atitudinile de respingere a extinderii pe care liderii europeni sunt nevoiti sa le afiseze cel putin pe considerente electorale. Intr-un asemenea climat, costurile aderarii pentru Romania ar fi artificial suplimentate, devenind si mai greu de suportat. Si-asa acestea se aglomereaza pe termen scurt, in timp ce beneficiile plutesc undeva departe, la orizonturi de ani si ani. Daca n-ar fi hotii romani cu staif, care ar mai capata un respiro pentru a da iama in banul si avutul public, amanarea aderarii ar fi chiar preferabila pentru Romania.
