Ghidat sau nu politic, demersul premierului Tariceanu de a anula abonamentul la gaze este binevenit. Abonamentul cu pricina era o teribila prostie, bineinteles justificata, dupa cum se petrec cam multe lucruri pe la noi in ultimul timp, cu argumentul aparent de neatacat: asa a spus Uniunea Europeana, asa este in Uniunea Europeana! S-a dovedit insa ca Uniunea Europeana a cerut doar marirea tarifelor la gaze si nu a indicat si modalitatea de majorare. Iar daca in Uniunea Europeana opereaza abonamentul in discutie, aceasta nu ar reprezenta o mai mica prostie decat aplicarea sa in Romania.
Introducerea abonamentului a decurs dintr-o demagogie: sa para dracul mai putin negru decat era! Ceea ce era de facut si ceea ce reclamase Uniunea Europeana era livrarea energiei la costuri, si nu sub costuri! Intrucat sub costuri inseamna ca altcineva decat consumatorul acopera diferenta. Ca ar face-o statul este doar o poveste! O face de fapt contribuabilul! Si acoperirea de catre stat a diferentei este cea mai inechitabila modalitate, pentru ca sunt pusi sa achite din nota cei care nu au legatura cu consumul de energie pentru cei care consuma. In mod evident, nota de plata a energiei trebuie sa fie achitata numai de catre cei care consuma si anume in raport cu consumul. Daca unii prea nevoiasi nu reusesc sa onoreze plata ce le revine, statul ii poate ajuta, achitandu-le o parte din consum, dar nu distorsionand totul prin subventionarea preturilor, caci profitori devin atunci tocmai cei ce nu au nevoie!
Desfacerea gazelor la costuri presupune mari cresteri de tarife, intrucat costul de referinta este cel al gazelor din import, la care se adauga cheltuielile de operare si administrare ale companiilor de transport si distributie. Iese, una peste alta, inca o dublare a tarifelor fata de nivelurile actuale, in ciuda sporirilor din ultimul timp. Ce s-au gandit atunci autoritatile in materie pentru a ameti oamenii?! Sa desparta la tarifare cheltuielile directe, respectiv costul propriu-zis al aprovizionarii cu gaze din import si din productie interna, de cheltuielile indirecte ale societatilor de transport si distributie, care sa fie recuperate prin abonamente obligatorii. Vezi Doamne, sa nu para ca ar creste prea mult costul propriu-zis al gazelor! O aiureala, pentru ca pe consumator il intereseaza plata finala si nu din ceea ce se compune aceasta din punctul de vedere al furnizorului. In plus, o grava inechitate se crea. Si cei care nu consumau aveau sa contribuie la recuperarea cheltuielilor indirecte ale societatilor de distributie. Si, oricat ai fi fost de econom, erai pus sa platesti, potrivit unor chei discutabile, cheltuielile respectivelor companii. Singura modalitate fireasca pentru acestea de a-si recupera cheltuielile cu pricina este includerea lor in costurile globale, astfel incat fiecare consumator sa contribuie la acoperirea lor in raport cu unicul criteriu obiectiv si indiscutabil: consumul! Evident, insa, cu abonament sau fara, tarifele vor creste pe ansamblu la aceleasi niveluri, numai ca, pentru fiecare consumator, va fi clar si simplu: ca plateste corespunzator consumului efectuat!
Unde insa demersul dlui Tariceanu a intervenit aproape mantuitor a fost pe un teren conex. In disputele determinate de introducerea abonamentului era gata-gata sa se piarda din vedere ca – distributiile de gaze din Romania nemaiapartinand statului roman – perceperea platilor in contul abonamentului era un cadou facut companiei germane Ruhrgas si respectiv societatii franceze Gaz de France exact in momentul preluarii de catre acestea a Distrigaz-urilor romanesti. Un cadou cu care respectivele companii puteau recupera, fara sa faca vreo investitie sau vreo restructurare, in numai cateva luni, sumele, de altfel derizorii, cu care au cumparat distributiile de gaze din Romania. Daca acestor companii nu le convine revocarea cadoului si ameninta ca se vor retrage din afacerea de privatizare, duca-se pe pustii!
