Probabil că aceasta este întrebarea întâlnită cel mai frecvent pe buzele românilor în acest început nefast de 2008. Răspunsurile sunt multiple și diferite ca grad de complexitate, mai mult sau mai puțin fundamentate, în funcție de capacitatea fiecărui analist sau simplu băgător în seamă.
Chiar dacă mersul leului în aceste zile nu a fost în trend cu cel al monedelor din zonă, trebuie să nu uităm faptul că suntem statul cu cea mai rapidă adâncire a deficitului comercial: importurile au crescut dublu față de exporturi în 2007, cu precădere din zona euro. Din acest lucru trebuie să realizăm și de ce UE ne-a acceptat, trecând peste faptul că din punct de vedere economic suntem departe de convergența cu statele membre: era nevoie de o piață de desfacere fără taxe, mai ales dacă aceasta avea 21 milioane de consumatori!
Revenind în interior, putem spune că Guvernul face orice (gălăgie, afaceri etc.) mai puțin reformă și politică economică, fapt ce a indus neliniște în rândul investitorilor care se bulucesc să iasă din România cu valută cu tot. Bugetul pe 2008 e croit fantezist, de planuri pe termen lung e inutil să vorbești când știi clar că vei face minim 3-4 rectificări în acest an! Rămasă singură în lupta pentru păstrarea echilibrelor economice, BNR nu poate decât restrânge parțial creditarea și implicit presiunea pe un consum dinamizat în spirit de turmă (dacă are vecinul, de ce nu aș avea și eu?).
Urcarea dobânzii de referință cu jumătate de punct procentual, la 8%, ceea ce conferă investitorilor potențiali randamente uriașe față de restul statelor din zonă, nu pare nici ea suficientă să stopeze hemoragia. Aceștia continuă să cumpere euro părând insensibili la agonia leului. Dacă ne uităm însă la prețul plătit de Trezorerie pentru a împrumuta lei de la băncile comerciale, se pare că mai adecvată situației actuale ar fi o dobândă de intervenție de 8,5 – 8,75%! Situație la care BNR are timp să se gândească până la viitoarea ședință a Consiliului de Administrație, din luna februarie. Bancherii au sugerat deja un 8,5%, dar ei sunt părtinitori, o dobândă mai mare îngroșându-le profiturile.
În fine, un alt factor subiectiv ce conduce la prăbușirea leului vine tot din trezoreriile băncilor comerciale. Creierele de acolo speculează faptul că toate calculele dau ca sigură o intervenție a băncii centrale la atingerea pragului de 3,7. Așadar, ei cumpără acum la prețuri ușor mai mici pentru că au un cumpărător mai mult decât cert la 3,7! Cinic dar profitabil, nu?
Și încă o idee de final: multă lume spune că această depreciere a euro favorizează exporturile, fără a mai adăuga un amănunt. De acest favor aveau nevoie în principal doar exportatorii care nu aveau alt atu prin care să se impună pe piața externă, cum ar fi de exemplu calitate la un preț redus prin diminuarea costurilor etc.
