Home Economic-Financiar De ce nu cerem amanarea maririi accizelor la alcool?

De ce nu cerem amanarea maririi accizelor la alcool?

DISTRIBUIŢI

Autoritatile de la Bucuresti au dat mereu zor cand a fost vorba de marirea accizelor sau taxelor, pentru alinierea la preturile din Uniunea Europeana. Daca le poate suporta populatia, nu si-a pus nimeni, niciodata, problema, veniturile fiind lasate spre stabilire -mainii invizibile a lui Smith-, adica pietei.

Astfel, s-a ajuns ca benzina sa coste pe plaiuri mioritice mai mult ca in multe state comunitare, unde cetatenii castiga de cel putin trei ori mai mult. Iar alinierea continua cu utilitatile, care ajung sa scoata, pe timp de iarna, mai mult de jumatate din salariile romanilor. Practic, fortand parametrii temporali, devansand scumpirile sau chiar aliniind si ce nu e obligatoriu, cam toate guvernele ce s-au perindat in ultimul deceniu pe la Palatul Victoria au incercat sa-si ascunda esecurile politicilor macroeconomice.

Un mic pas inapoi a fost facut in 2006, dupa o intrunire Vladescu – Isarescu – Tariceanu, care a decis ca scumpirile la utilitati din anul curent sa treaca pe viteza redusa. Nu de alta, dar s-ar fi ratat a doua oara consecutiv tinta de inflatie cu marja ei de eroare cu tot. Dupa gazul pe foc turnat de ministrul Nicolaescu si a lui celebra taxa pe viciu, nu mai era loc de alt artificiu fiscal. Puncte pretioase la inflatie au provenit din taxa pe viciu.

Acum, la initiativa Comisiei Europene, trebuie marite din nou accizele la bere si alcool. Ce inseamna asta? Din nou pericole de inflatie si contrabanda!

Si totusi, desi are posibilitatea sa ceara un termen de gratie de 2 sau chiar 4 ani, guvernantii inca nu s-au hotarat daca e cazul sa exploateze portita. Asa ca, nu e exclus ca ea sa ne fie inchisa in nas, ca multe altele.

Problema alinierii preturilor la nivelul Uniunii Europene este cea care i-a preocupat, practic, cel mai mult pe guvernati in ultimii ani. Cum ramane cu veniturile, nu a mai contat, piata a fost lasata drept liber arbitru. In lipsa de alte realizari sau pentru a lua fata expertilor, guvernantii au devansat chiar termenele scumpirilor.

Cum inflatia a fript tare in unele momente, s-au facut si destui pasi inapoi. Spre exemplu, in momentul in care utilitatile riscau sa pericliteze tinta coafata a indicatorului preturilor de consum, dupa o intrevedere in sase ochi Tariceanu – Vladescu – Isarescu, scumpirile din semestrul doi 2006 au fost aruncate in semestrul intai 2007.

In momentul de fata, intra in discutie problema accizelor la alcool, care, dupa ce ca au plustat procente bune la inflatia anualizata, ar trebui sa mai creasca chiar si cu 20%. Comisia Europeana a solicitat cresterea valorii accizelor de la 1 ianuarie 2008.

In septembrie 2006, Comisia Europeana propunea modificarea accizelor proportional cu nivelul inflatiei pentru pastrarea valorii reale a acestora.

Inflatia calculata pentru perioada 1993-2005, pe zona euro, ar fi 31%. Perioada de tranzitie 2009-2010 va fi aplicata pentru acele state membre care ar putea avea dificultati, in functie de inflatie. Ţarile in care aplicarea acestei directive duce la o crestere a accizei cu mai mult de 10% au perioada de tranzitie de 1 an, iar acolo unde cresterea accizei sare de 20%, se acorda o perioada de tranzitie de de 2 ani (aici intra Romania). Perioada de revizuire poate fi prelungita la 4 ani.

In prezent, acciza pentru bere este de 0,74 euro/hl, iar pentru producatorii independenti care produc mai putin de 200.000 hl, acciza este 0,43 euro/hl. Pentru vinurile linistite, acciza este zero, iar pentru cele spumoase, 34.05 euro/hl. Produsele intermediare sunt accizate cu 51.08 euro/ hl, iar alcoolul etilic, cu 665.35 euro/hl.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.