Începută cu multă vreme în urmă, campania de denigrare a economiei mioritice făcută de miliardarul Dinu Patriciu poate părea un nonsens. Aceasta datorită faptului că cel mai bogat om din România are rădăcini liberale (chiar dacă a susținut financiar și alte partide) și, pe cale de consecință, ar trebui să se alăture corului aplaudacilor politicilor economice ale guvernului Tăriceanu. Numai că numărul semnalelor negative pe care acesta le difuzează în eter prin intermediul trustului său de presă, și mass-mediei în general, devine îngrijorător (dincolo de faptul că multe au un mare dram de realism în ele).
"Piața imobiliară din România se află în cădere, din cauza absenței tranzacțiilor și a prețurilor necompetitive generate de lipsa de tehnologie performantă, situație premergătoare unei crize"; "prețul benzinei va ajunge la 5 lei pe litru dacă în următoarele luni autoritățile nu vor reduce accizele și nu vor egaliza aceste taxe pentru benzină și motorină"; "scăderea bursei de la București este de-abia la început, (…) nu investesc deocamdată pe piața locală întrucât achizițiile presupun costuri ridicate și nu am încredere în bursa românească".
Mesajele negative au darul să tulbure o piață și așa greu încercată de conjunctura externă nefavorabilă, dar și de politicile economice incoerente, pline de populism ale colegului de partid Tăriceanu.
Ca să răspundem întrebării din titlu, trebuie să apelăm la versurile unei melodii în vogă: "Țara-i praf, pulbere fină/ și-i mai ușor să cumperi o ruină". Altfel spus, atunci când stai pe un munte de bani, e preferabil să profiți de o criză și să investești, pentru ca mai apoi să faci în zece ani profit însutit!
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane