Home Economic-Financiar De unde luam credit pentru achizitionarea unui autoturism

De unde luam credit pentru achizitionarea unui autoturism

DISTRIBUIŢI

Cum piaţa auto creşte foarte rapid iar numărul amatorilor de credite pentru o maşină nouă urcă lună de lună, încercăm să le oferim o mană de ajutor. Acesta se materializează într-o analiză al cărui scop este găsirea celei mai rentabile metode de finanţare în cazul achiziţionării unui automobil nou, cu un avans de 50%.

Am ales un model Renault, nici prea ieftin nici prea scump şi am calculat ce se întamplă dacă am accepta finanţare de la dealer, şi respectiv dacă am accesa un credit pentru nevoi personale sau unul special auto. Preţul modelului ales, cu motorizare 1,4 16V, cu 100 CP şi o dotare standard, ajunge la 12.059 euro. Am considerat că avem deja un avans de 50% iar pe cale de consecinţă împrumutul necesar ar fi de 6.030 euro. De asemenea, considerăm că veniturile familiei ne permit să accedem la o finanţare pe cinci ani.

Ofertele speciale auto, cele mai bune

Astfel, cu o rambursare în cinci ani, prin intermediul finanţării primite din partea companiei companiei (asigurată de o instituţie financairă nebancară înregistrată la BNR), rata lunară este de 128 euro, iar suma totală de rambursat este de 7.680 euro.

În cazul băncilor, dacă dorim să avem libertate totală de opţiune şi accesăm un credit pentru nevoi personale, cea mai bună variantă este oferită de Unicredit Ţiriac Bank, cu o rată lunară de aproximativ 131 euro şi o sumă totală de rambursat de 7.725 euro. Există practic ofertele a 14 bănci contorizate de portalul financiar finzoom.ro, care acoperă cerinţele noastre. În consecinţă, creditul pentru nevoi personale este mai puţin util pentru achiziţionarea unei astfel de maşini noi, decat varianta prezentată de companie, atat în ceea ce priveşte rata lunară cat şi cat şi în cazul sumei totale de rambursat.

Nu la fel stau lucrurile comparand varianta de finanţare a companiei cu aceea a creditelor auto. Dintre cele două variante aflate la extremităţile clasamentului, cea mai atractivă pare a fi cea a Casei de Economi şi Consemnaţiuni (CEC), cu o sumă de rambursat de 7.375 euro şi o rată lunară de circa 122 euro. La capătul celălalt al clasamentului, se află Banca Romană pentru Dezvoltare (BRD) cu o sumă de 8.630 euro de rambursat şi o rată lunară de aproximativ 143 euro.

Costurile sumei pe care o veţi rambursra şi cele ale ratei lunare nu sunt singurii factori pe care trebuie să-i luaţi în seamă atunci cand căutaţi cea mai bună metodă de finanţare pentru achiziţionarea unei maşini. Dobanda anuală efectivă trebuie privită cu atenţie, pentru a vedea dacă nu cumva avem de-a face cu un împrumut cu subvenţie din partea băncii pe o perioadă limitată. Un astfel de caz este cel al Unicredit Ţiriac Bank, care prezintă o rată a dobanzii de 6,95%, mult mai mică decat cele ale băncilor menţionate mai sus, dar cu caracter promoţional. În cazul celor două tipuri de credite auto prezentate, ratele dobanzii sunt variabile, CEC are un procent de 8%, iar BRD percepe 9,20%.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.