Cu toate ca in primele sase luni din acest an valoarea exporturilor a crescut fata de aceeasi perioada a anului trecut, in semestrul al II-lea exista premisele ca exporturile sa scada. Potrivit ministrului delegat pentru comert, Iuliu Winkler (foto), efectele deprecierii pricipalelor valute vor fi resimtite de exportatori dupa sase luni, iar eliminarea bonificatiei creditelor obtinute de acestia in urma cu o luna nu face decat sa mareasca socul abatut asupra exportatorilor. Winkler a adaugat ca se incearca gasirea unor noi metode de sprijinire a exportatorilor care sa nu fie catalogate drept ajutoare de stat de catre UE, care ne-a obligat sa eliminam astfel de mecanisme. -Am prelungit cat mai mult posibil perioada in care trebuia sa se renunte la bonificatie. La restul mecanismelor existente nu vom renunta-, a spus Winkler. Ministerul Economiei si Comertului deruleaza un program prin care firmele exportatoare primesc fonduri nerambursabile de la buget pentru participarea la targuri si expozitii internationale, program care va fi continuat. In ceea ce priveste importurile, in primul semestru, volumul acestora a ajuns la circa 15 miliarde de euro. Astfel, la sfarsitul anului s-ar putea ca deficitul comercial sa ajunga la circa 10 miliarde de euro, tinand cont ca numai in primul semestru deficitul a fost de peste 4,2 miliarde euro.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane