Home Economic-Financiar Deficitul comercial din 2001, un record al ultimilor 10 ani

Deficitul comercial din 2001, un record al ultimilor 10 ani

DISTRIBUIŢI

Desi exporturile romanesti au marcat o crestere cu 9,8% comparativ cu anul 2000, tavalugul importurilor a determinat inregistrarea unui record din punct de vedere al deficitului balantei comerciale. Conform datelor statistice, deficitul comercial in 2001 a totalizat 4,16 miliarde de dolari, cu peste 50% mai mare fata de cel inregistrat la sfarsitul anului 2000 (2.688 milioane de dolari). Saltul urias al deficitului comercial a starnit reactii de ingrijorare din partea reprezentantilor importatorilor si exportatorilor. Astfel, secretarul general al Asociatiei Nationale a Importatorilor din Romania (ANEIR), dl Mihai Ionescu, a declarat ca, prin aceasta valore a deficitului, se inregistreaza un record pentru comertul exterior al tarii noastre din ultimii zece ani, rezultatul necesitand o analiza serioasa a Guvernului. Specialistii in domeniu recunosc ca valoarea deficitului inregistrat anul trecut a depasit cu mult nivelul prognozat de 3,9 miliarde de dolari, dar se consoleaza cu ideea ca totusi comertul exterior a continuat trendul ascendent in 2001, atat in ceea ce priveste volumul total (16,1% fata de 2000), cat si media lunara a importurilor si exporturilor.

Confectiile raman in topul vanzarilor la export

Exporturile realizate in 2001 au totalizat 11,38 miliarde de dolari, depasind valoarea inregistrata in 2000 de 10,36 miliarde de dolari. Cele mai insemnate cresteri ale exporturilor s-au inregistrat pentru articole de imbracaminte confectionate din tesaturi, tricotate sau crosetate, cu un volum de 2.979 milioane de dolari, mai mare cu 18,9% fata de 2000, incaltaminte si articole similare – 981,9 milioane de dolari (crestere de 24,4%), masini si dispozitive mecanice, masini aparate si echipamente electrice, aparate de inregistrat sau reprodus sunetul – 1.679,6 milioane de dolari (in crestere cu 15,8% comparativ cu 2000). Semnificativ in evolutia exporturilor este ca s-a inregistrat o crestere a ponderii exportului de produse cu grad sporit de prelucrare, printre acestea numarandu-se centrale telefonice digitale, circuite integrate, autoturisme, aparatura de emisie tv. O alta tendinta pozitiva este aceea de reducere a exporturilor de materii prime neprelucrate sau cu valoarea adaugata redusa, precum bustenii, cheresteaua, fierul vechi. Mentinerea tendintei de crestere a exporturilor s-a datorat atat cresterii productiei industriale, cat si majorarii aportului produselor provenite din sectorul privat in export.

Doua treimi din exporturi sunt realizate de firme private

Ponderea sectorului privat in totalul exporturilor, anul trecut, reprezinta circa doua treimi. Acest lucru se datoreaza imbunatatirii sistemului de stimulare si promovare prin alocatii de la buget. Astfel anul trecut s-au acordat bonificatii de dobanda la creditele pentru productia destinata exportului si a fost majorat fondul de asigurare a creditelor de export.

Alaturi de exporturi, si importurile au inregistrat o imbunatatire a structurii, ponderea cea mai insemnata revenind importurilor de masini si utilaje pentru modernizare, subcomponente, materii prime si materiale pentru sustinerea cresterii productiei industriale. Importurile au totalizat, in 2001, 15,5 miliarde de dolari, in crestere cu 20% fata de nivelul inregistrat in 2000. Produsele la care s-au inregistrat cele mai mari cresteri ale importurilor au fost cele ale industriei constructoare de masini (volum total de 4.425,7 milioane de dolari, in crestere cu 15,2% fata de 2000), cele agroalimentare 1.306,7 milioane de dolari, crestere de 22%), produse ale industriei chimice (1218,1 milioane de dolari, crestere de 17%), si cele minerale (2.236,7 milioane de dolari, crestere de 18%). Aceste grupe de produse reprezinta circa 65% din totalul importurilor. De altfel, cea mai mare parte a deficitului inregistrat de balanta comerciala se datoreaza importurilor produselor din grupele mentionate.

UE, principalul partener comercial

Uniunea Europeana ramane principalul partener comercial al tarii noastre, cu o pondere de aproape 68% pentru exporturi si de 57% pentru importuri. Anul trecut s-a constatat o redirectionare a exporturilor catre tarile dezvoltate, cresterea exporturilor pe aceste zone fiind de 16%, comparativ cu 2000. Primii zece parteneri comerciali ai tarii noastre sunt Italia, cu un volum de 2.636 milioane de dolari la export si 2.850 milioane de dolari la import, si Germania, cu 1.658 milioane de dolari la export si 2.135 milioane de dolari la import.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.