Membrii Adunarii Generale a Actionarilor combinatului chimic Oltchim Ramnicu Valcea, a carei sedinta a avut loc vineri, au decis sa amane divizarea societatii, cu toate ca aceasta propunere era trecuta pe ordinea de zi.
Surse din cadrul AGA ne-au declarat ieri ca propunerea de divizare a fost amanata -pentru o sedinta ulterioara-, fara a se preciza insa data cand va avea loc aceasta. Practic, prin divizare, Oltchim ar fi urmat sa ramana doar cu activitatea de baza in domeniul chimiei-petrochimiei, prin externalizarea a trei unitati: Avicola Babeni, Suinprod Babeni, Fabrica de Nutreturi Combinate Babeni si Conservil Raureni (renumita fabrica de conserve de legume si fructe).
Aceasta a fost singura surpriza a sedintei de vineri a AGA, deoarece toate celelalte puncte aflate pe ordinea de zi au fost aprobate de cei prezenti. Astfel, capitalul social al celui mai mare combinat chimic din Romania a fost majorat cu valoarea creantelor detinute aici de AVAB, care au fost convertite in actiuni.
S-a mai aprobat si majorarea capitalului social al societatii mixte romano-daneze Oltgroup PVC SRL, operatiune in urma careia participatia Oltchim va scadea de la 50 la 17,9%. De asemenea, a fost majorat capitalul social si la societatea Protectchim SRL, unde Oltchim va detine 30% din actiuni. Aceeasi situatie se intalneste si in cazul societatii Designro SRL Ramnicu Valcea.
In alta ordine de idei, actionarii au fost de acord cu crearea unei noi societati mixte intre Oltchim si Koprom Handelsges GmbH Austria, cu un capital social de 100.000 de euro. In aceasta afacere, profilata pe fabricarea TDI – materie prima pentru spume poliuretanice – partea romana va detine 40% din actiuni.
In fine, a primit unda verde si vanzarea a trei camine de nefamilisti (doua din Ramnicu Valcea si unul din Govora), in paralel cu modernizarea unui al patrulea, in care vor fi amenajate garsoniere pentru cazarea stagiarilor salariati ai Oltchim in primii cinci ani de activitate.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane 27.04.2025, 13:20:13