Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) propune o schemă de ajutor de stat prin care statul să subvenționeze, pe fondul crizei, în perioada 2010-2012, 45% din rata dobånzii la creditele bancare contractate de producătorii agricoli, printr-un efort financiar estimat la 105 milioane de lei.
„Subvenția reprezintă diferența dintre dobânda pieței stabilită prin contractele de credit încheiate cu instituțiile de credit sau instituțiile financiare nebancare și dobânda de referință comunicată de Comisia Europeană. Având în vedere nivelul mediu actual al dobânzilor bancare, de circa 18%, și cel al dobânzii de referință pentru România de 8%, se apreciază că această subvenție reprezintă o reducere anuală de 45% a sumelor reprezentând dobânzile plătite la credite“, se arată în nota de fundamentare a unui proiect de ordonanță elaborat de MADR.
Ministerul notează că, în contextul crizei economice, producătorii agricoli se confruntă cu o lipsă acută de capital, în condițiile în care inputurile utilizate în agricultură înregistrează creșteri constante ale prețurilor, iar cele ale produselor agricole primare nu se încadrează în același trend crescător. În plus, veniturile agricultorilor din România au scăzut cu 18,3% în 2009 comparativ cu anul anterior.
Schema se va aplica tuturor contractelor de credit încheiate de la data intrării în vigoare a proiectului de act normativ până la 31 decembrie 2010, iar subvenția se va calcula pentru dobânzile plătite până la data de 31 decembrie 2012.
Astfel, pentru dobânda plătită în anul 2010 plățile se fac în 2011, pentru cea aferentă anului 2011 banii vor fi acordați în 2012, iar pentru dobânda plătită în 2012 plățile se fac în 2013.
Valoarea totală a subvenției nu va putea depăși echivalentul în lei a 15.000 euro pentru fiecare beneficiar. MADR estimează că această schemă va putea fi aplicată pentru aproximativ 500 de beneficiari.
„Aplicarea schemei de ajutor de stat va putea permite beneficiarilor de credite bancare desfășurarea activităților de producție din agricultură cu reduceri semnificative ale cheltuielilor curente și, implicit, creșterea rentabilității agricole“, se explică în proiectul ministerului.
Sumele necesare vor fi alocate din bugetele Ministerului Agriculturii din anii 2011, 2012, 2013, respectiv aproximativ 35 milioane de lei anual.
Pentru fundamentarea impactului financiar asupra bugetului general consolidat s-au luat în calcul volumul creditelor accesate în anii 2008 și 2009 pe baza Legii creditului agricol și nivelul mediu al dobânzii bancare.
Home Economic-Financiar Dobânzile la creditele pentru producătorii agricoli ar putea fi subvenționate