Romania se confrunta cu probleme in ceea ce priveste drepturile actionarilor si capacitatea Justitiei de a rezolva diferende comerciale si transparenta informatiilor, desi a introdus o serie de reforme in ultimii 10 ani, se arata intr-un raport al Organizatiei pentru Cooperare si Dezvoltare Economica (OCDE), care va fi prezentat, saptamana viitoare, la Bucuresti.
Una dintre cele mai grave probleme ale mediului economic este, potrivit OCDE, lipsa transparentei si deschiderii societatilor comerciale, care a determinat o tendinta generala de neincredere a investitorilor si a publicului. Informatiile financiare si alte informatii importante sunt deseori raportate cu intarziere si intr-o maniera netransparenta.
Management politizat
In acelasi timp, slabiciunile in materie de control intern determina neincrederea in calitatea informatiilor oferite, ceea ce pune in pericol credibilitatea sectorului intreprinderilor in general.
Autorii studiului sustin ca, in pofida reformelor, conducerea societatilor nationale ramane politizata si ineficienta, iar privatizarea este cea mai buna solutie pentru imbunatatirea performantelor globale ale acestora. De asemenea, foarte multe din cele 5.000 de societati comerciale cotate pe piata extrabursiera se afla in stare de insolvabilitate, fara a exista posibilitatea ca actiunile lor sa fie tranzactionate. OCDE este de parere ca proprietatea asupra capitalului acestor societati, rezultata in urma procesului de privatizare in masa, ar trebui sa fie concentrata, iar companiile respective sa fie delistate.
In ceea ce priveste Justitia, aceasta a fost afectata de politizare, pregatirea insuficienta, lipsa de experienta si lipsa de resurse, care au determinat intarzieri mari in adoptarea deciziilor si hotarari discutabile. In plus, protectia drepturilor creditorilor este nesatisfacatoare, in special in cazul procedurilor de faliment, unde exista o tendinta generala de favorizare a managementului existent.
In acelasi timp, Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare (CNVM) dispune de resurse insuficiente, iar separarea responsabilitatilor intre CNVM si alte autoritati nu este intotdeauna clara. Ca urmare, comisia este perceputa uneori ca fiind sub influenta segmentului politic.
Majorari de capital abuzive
Raportul precizeaza, referitor la drepturile actionarilor, ca -majorarile abuzive de capital sunt frecvente in Romania, iar drepturile actionarilor de a aproba astfel de schimbari si de a-si exercita drepturile de preemptiune au fost deseori ocolite-. Abuzurile cele mai frecvente si mai grave includ utilizarea valorii contabile nominale in conditii de hiperinflatie, precum si a contributiilor in natura la valori mult supraevaluate. In consecinta, este important sa fie utilizate evaluari independente ale valorii actiunilor unei societati, mai ales ca urmare a faptului ca evaluarea actiunilor pe piata bursiera este ineficienta.
Studiul OCDE mentioneaza ca actionarii majoritari si persoanele din conducerea unor societati s-au implicat in mod repetat in tranzactii cu parti aflate in relatii speciale, pentru extragerea din societate a unor valori, ceea ce a prejudiciat actionarii minoritari.
Printre cauzele care au facut posibile astfel de operatiuni se numara starea de subdezvoltare a culturii actionariale din Romania, precum si anumite tehnici concepute pentru a-i impiedica pe actionari sa participe la Adunarile Generale. In plus, majoritatea actionarilor detin pachete nesemnificative si nu joaca nici un rol in procesul de conducere a societatilor.
Alte cauze sunt neclaritatea in ceea ce priveste atributiile cenzorilor si nerespectarea dreptului legal al salariatilor de a fi informati cu privire la problemele legate de munca. Potrivit OCDE, comisiile de cenzori constituite la nivelul societatilor comerciale sunt in mare masura ineficiente si conduc la reducerea eficacitatii Consiliilor de Administratie, prin crearea unor confuzii cu privire la responsabilitatile celor doua organisme. OCDE propune inlocuirea Comisiei de cenzori cu una de audit, in conformitate cu practicile internationale.