Home Economic-Financiar DRUPO a mai ramas cu director, secretara, paznici, dar si cu datorii...

DRUPO a mai ramas cu director, secretara, paznici, dar si cu datorii de 200 de miliarde

DISTRIBUIŢI


Intreprinderea bucuresteana DRUPO SA, care cu numai cativa ani in urma era cea mai mare si mai performanta unitate specializata in repararea strazilor din Capitala, a ajuns acum in situatia in care nu mai are nici muncitori, nici utilaje. In schimb, mai are datorii imense si personal indirect productiv – director, secretara, femei de serviciu, portari si asa mai departe. Pe adresa societatii vin zilnic teancuri de somatii pentru plata datoriilor, decizii de executare silita si alte asemenea acte oficiale care nu aduc nimic bun.


Fostul director, demis

Dupa mai bine de un an de scandal, provocat de ilegalitatile care i se reprosau fostului director Constantin Bratu, acesta a fost, in sfarsit, demis prin hotarare a Consiliului General al Municipiului Bucuresti (CGMB), la 10 iulie a.c.

Bratu contesta decizia si in apararea sa sare, surprinzator, Prefectura Bucurestilor. Totusi, pe 11 august, Adunarea Generala a Actionarilor de la DRUPO reuseste sa-l demita, numindu-l in locul lui pe Silviu Dumitrescu.

Constantin Bratu a fost, pana la 22 mai a.c., atat director, cat si actionar majoritar (51%) al intreprinderii bucurestene, in baza unui contract de privatizare semnat in 2000 cu fostul primar Viorel Lis. Din cauza neplatii a doua rate succesive din contravaloarea actiunilor, precum si ca urmare a neefectuarii investitiilor asumate in valoare de 2,5 miliarde de lei, la data mentionata primaria anuleaza contractul, iar CGMB redevine unic actionar.

CGMB face una calda, una rece

Problemele incep insa abia dupa ce consiliul redevine patron la DRUPO, dupa cum a declarat ieri liderul sindical Gheorghe Vlasceanu.

Aceasta deoarece Consiliul General decide trecerea personalului DRUPO si a utilajelor pe care le detine aceasta in patrimoniul Administratiei Strazilor. Toate bune si frumoase, numai ca sunt transferate toate activele, dar nu si toti salariatii, iar intreprinderea ramane pe cap cu datoriile de peste 200 miliarde de lei. La Administratia Strazilor au fost transferati 42 de angajati, personal direct productiv (muncitori si maistri), iar la DRUPO au ramas 31 de oameni, personal indirect productiv, care nu si-au mai primit salariile de luni de zile.

Practic, Administratia Strazilor s-a improprietarit peste noapte cu o statie de mixturi asfaltice si cu zeci de utilaje, iar DRUPO a ramas o intreprindere legata de maini si de picioare, fara obiect de activitate.

Jaful postprivatizare

Istoria postprivatizare a intreprinderii, pe perioada -domniei- lui Constantin Bratu, suna mai abitir ca o telenovela.

Asa cum cotidianul -Curentul- a semnalat in mai multe randuri, statiile de betoane si de mixturi asfaltice ale DRUPO au fost instrainate fara nici o justificare, aici rasarind teatre, carciumi sau angrouri.

Prima a fost sectia de producere a mixturii asfaltice si a betoanelor de pe strada Moroieni 2-4, care a fost ridicata in intregime din fondurile municipalitatii, la inceputul anilor *90. Ea a fost dezafectata, iar gardul imprejmuitor, remiza si linia de cale ferata, banda transportoare, buncarele, silozurile, statia de betoane, cladirile fie au fost dezmembrate, fie lasate pur si simplu in paragina.

Dezafectata a fost si sectia Panduri, unica producatoare de asfalt turnat, necesar la reparatiile de strazi si trotuare. Aici a rasarit Teatrul Union, precum si o gradina-restaurant si mai multe depozite ale unor societati private.

Nici sectia din Drumul Cooperativei 6-8, unde a functionat atelierul de reparatii auto si utilaje, nu a avut o soarta mai buna. Domnul director a dat dovada, in acest caz, de o crasa necunoastere a preturilor practicate pe piata imobiliara, din moment ce a inchiriat 2.000 mp de teren cu numai 2.000 de dolari pe luna. Beneficiara acestui contract este firma Eurodiplomatic SRL care, dupa cum sustin sindicalistii, nu a platit mai nimic din septembrie 2002.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.