De-acum celebra -taxa de stalp-, perceputa societatii de distributie a electricitatii Electrica SA, va fi reglementata prin lege, ea nemairamanand la bunul plac al primariilor sau consiliilor locale. O data cu intrarea in vigoare a Legii energiei electrice, vor fi stabilite exact taxele si impozitele, fiind eliminat arbitrariul care domneste in prezent. Electrica are de mai mult timp o mare problema. Este vorba despre chiriile pe care trebuie sa le plateasca diferitelor primarii sau consilii locale din tara pentru terenurile pe care sunt amplasate punctele de lucru ale societatii. In prezent, cuantumul acestor -dari- este stabilit in mod arbitrar de respectivele consilii locale, din care cauza Electrica a acumulat datorii de sute de miliarde de lei in intreaga tara. In privinta consumatorilor, o data cu intrarea in vigoare a noii legi, acestia vor putea, teoretic, sa conteste tariful la energie electrica. Cu alte cuvinte, orice consumator care considera ca tariful practicat la electricitate este prea mare se poate adresa Autoritatii Nationale de Reglementare in domeniul Energetic (ANRE). Legea energiei electrice, prima de acest fel din Romania, are toate sansele sa intre in vigoare la inceputul lunii august, dupa ce va fi promulgata de presedintele Ion Iliescu si publicata in -Monitorul Oficial-. Printre elementele de noutate ale legii se numara si acela ca permite functionarea sistemului in orice formula si trateaza nediscriminatoriu participantii la piata, regland totodata si problema proprietatii asupra terenurilor unde se afla instalatii electrice.
Legea energiei electrice, prima de acest fel din Romania, are toate sansele sa intre in vigoare la inceputul lunii august, dupa ce va fi promulgata de presedintele Ion Iliescu si publicata in -Monitorul Oficial-. Legea isi propune sa reglementeze activitatile in sectorul energiei electrice -pentru asigurarea alimentarii continue, in conditii de securitate si la standarde de calitate, a tuturor consumatorilor de energie electrica de pe teritoriul national in conditiile gestionarii optime a resurselor primare de energie si a protectiei mediului, precum si crearea si asigurarea functionarii pietelor concurentiale de energie electrica-. Legea va permite functionarea sistemului in orice formula si trateaza nediscriminatoriu participantii la piata, clasifica problemele de proprietate, fara de care nu se poate realiza privatizarea, defineste accesul pe terenul unei terte parti, regland totodata problema proprietatii asupra terenului unde se afla instalatii electrice.
-Birul pe stalp- va fi eliminat
De ani buni, societatea Electrica are o mare problema: chiriile pe care trebuie sa le plateasca diferitelor primarii sau consilii locale din tara pentru terenurile pe care sunt amplasate punctele de lucru ale societatii. Problema este cuantumul acestor -dari-, care sunt stabilite in mod arbitrar de respectivele autoritati locale. In acest moment, Electrica are datorii de sute de miliarde de lei la mai multe primarii sau consilii judetene din tara. Din acest motiv, in prezent sunt pe rol mai multe procese intre SC Electrica SA si diferitele consilii judetene, motivul disputei fiind tocmai -chiriile pe stalp- cerute de administratiile locale. -In prezent, orice amplasament are Electrica, fie ca este vorba de un simplu stalp sau de o statie de transformare, este taxat, uneori, cu sume neconforme cu realitatea-, a declarat liderul sindicatului -mileniul III- din cadrul Electrica, Dumitru Chirita. De exemplu, numai in Moldova sunt pe rol patru procese prin care Electrica contesta sumele pe care ar trebui sa le plateasca consiliilor judetene. Astfel, filiala judeteana Suceava ar avea de achitat -chirii pe stalpi- in valoare de 21 miliarde de lei, Botosani – 13 miliarde de lei, Neamt – 18 miliarde, pe primul loc situandu-se Bacaul cu o -restanta- la plata chiriei de 35 miliarde de lei. -Daca procesele vor fi pierdute si Electrica va fi obligata la plata, acest lucru se va reflecta in pretul curentului electric, care bineinteles ca va creste-, precizeaza Dumitru Chirita. O data cu intrarea in vigoare a Legii Energiei Electrice, -cosmarul darilor- va inceta deoarece prin noile reglementari vor fi stabilite exact taxele si impozitele, fiind eliminate -darile- stabilite de autoritatile locale.
-Sunt tot felul de taxe si impozite, de genul taxa de stalp, taxa de drum… Numai Electrica Moldova platea anul trecut pentru acestea 70 miliarde lei-, a conchis Dumitru Chirita.
Consumatorii vor putea contesta tariful la energie electrica
Legea Energiei Electrice mai aduce ca element de noutate posibilitatea de a contesta pretul kilowattului. Cu alte cuvinte, orice consumator care considera ca tariful practicat la energia electrica este prea mare se poate adresa Autoritatii Nationale de Reglementare in domeniul Energetic (ANRE). Astfel, legea obliga ANRE sa verifice modul de calcul in stabilirea tarifului la energia electrica. Daca ANRE considera ca tariful este intr-adevar prea mare, poate dispune reducerea acestuia. Legea energiei electrice mai prevede ca Autoritatea Nationala de Reglementare in domeniul Energetic reglementeaza toata activitatea din domeniu, de la productia energiei electrice la cogenerare. ANRE va fi condusa de un comitet de reglementare, format din cinci persoane, si ajutata de un consiliu, format din reprezentanti ai sindicatelor, consumatorilor si autoritatilor locale. Totusi, este greu de crezut ca cineva care este nemultumit de tarifele la curent sa obtina o reducere a acestora. De exemplu, exista un acord cu FMI potrivit caruia tarifele la electricitate au crescut in primele trei luni ale acestui an cu 3,6% lunar. Nemaipunand la socoteala cele trei scumpiri succesive din ultimele trei luni ale anului trecut, cand tarifele au crescut lunar tot cu 3,6%. Iar daca FMI dispune, cine poate contesta? Nimeni… Cu atat mai putin un simplu cetatean…
Nu trebuie uitat insa faptul ca in luna martie a fost extinsa transa de consum social de la 50 KWh pe luna la 60 KWh pe luna, iar valoarea abonamentului zilnic pentru tariful standard s-a injumatatit. Drept consecinta, dupa toate scumpirile, acesta costa cu 600 de lei mai putin decat la inceputul anului. De asemenea, acum doua luni s-a ieftinit cu 200 de lei si tariful social.