Adunarea Generala a Actionarilor societatii Electroputere Craiova a adoptat, la sfarsitul anului trecut, o hotarare prin care a fost respinsa inceperea tratativelor cu firma Siemens in vederea constituirii unei societati mixte, informeaza un comunicat al Electroputere.
-Propunerea a fost initiata de unul dintre actionarii privati ai companiei, un salariat al intreprinderii. Reprezentantul Autoritatii pentru Privatizare in Consiliul de Administratie a votat impotriva, motivand ca este nepotrivita infiintarea unei societati mixte cu Siemens, in conditiile in care singurul ofertant pentru privatizarea Electroputere este General Motors-, a declarat Alexandru Carstea, consilier juridic la Departamentul Actionariat-Privatizare al societatii.
In luna iulie a anului trecut, Siemens Transformation Systems Group (TS), divizie a concernului german Siemens AG, a semnat cu Societatea Nationala de Transport Feroviar de Calatori un contract in valoare totala de 250 milioane de euro privind furnizarea a 120 de automotoare Diesel din clasa -Desiro-. Potrivit contractului, 105 automotoare ar fi trebuit sa fie construite in Romania, prin integrarea la una dintre societatile producatoare de material rulant.
Cateva luni mai tarziu, ministrul lucrarilor publice, transporturilor si locuintei, Miron Mitrea, a afirmat ca negocierile cu compania Siemens privind dotarea CFR Calatori cu automotoare -nu au mers foarte bine-, in conditiile in care partea germana si-a schimbat oferta, propunand sa vanda societatii romanesti automotoare gata construite la atelierele sale din Germania, desi aranjamentele initiale vizau asamblarea respectivelor trenuri la fabricile romanesti de profil. -Probabil ca tot Electroputere Craiova va beneficia de acest contract-, a mai spus ministrul.
De asemenea, AGA Electroputere a aprobat bugetul de venituri si cheltuieli al societatii pentru anul 2002. Acesta prevede obtinerea unui profit brut de sase milioane de lei, in conditiile in care vor fi inregistrate venituri de 1,665 miliarde de lei si cheltuieli de 1,659 miliarde de lei.
Actionarii Electroputere au mai hotarat ca intreprinderea va renunta la scoaterea la vanzare a unor active, printre care se numara un teren cu o suprafata de 6.000 de metri patrati aflat in incinta societatii, o serie de cladiri, magazii, ateliere, gospodarii si anexe.
Capitalul social al Electroputere este de aproape 123 miliarde de lei, din care statul roman detine, prin Autoritatea pentru Privatizare, 62,4%. Societatea este inclusa in Programul PSAL convenit cu Banca Mondiala.
Compania americana General Motors a depus singura oferta pentru privatizarea Electroputere. Firma Siemens a fost si ea interesata de achizitia pachetului majoritar de actiuni de la Electroputere, dar a renuntat sa depuna o oferta.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane