Grupul italian Enel este proprietarul oficial al societatilor Electrica Banat si Electrica Dobrogea, incepand de ieri, cand a semnat contractul de privatizare cu Ministerul Economiei si Comertului (MEC). Valoarea totala a tranzactiei a fost de 111,8 milioane de euro.
Statul roman a ales o metoda combinata de privatizare, care prevede vanzarea unui pachet de actiuni de 24,62% si majorarea in acelasi timp a capitalului social, astfel incat investitorul sa ajunga sa detina 51% din capitalul social majorat.
Din suma totala de 111,8 milioane de euro, 69,1 milioane de euro reprezinta pretul platit de Enel pentru Electrica Banat (din care pachetul de actiuni a costat 21,7 milioane de euro, iar majorarea capitalului social – 47,4 milioane de euro), iar 42,7 milioane de euro au fost platite pentru Electrica Dobrogea (13,4 milioane de euro pachetul de actiuni si 29,3 milioane de euro majorarea de capital).
-Pretul obtinut este unul foarte bun pentru acest moment si tinand cont de societatile privatizate. Pe noi, ca minister, ne-a interesat foarte mult ca impactul asupra tarifelor dupa privatizare sa nu fie unul mare-, a declarat Dan Ioan Popescu, ministrul economiei si comertului.
Conform contractului de privatizare, exista un sistem de limitare a tarifului la distributia de electricitate, care prevede o majorare de maximum 4,5% in primii trei ani de la privatizare, a precizat ministrul.
Conform reprezentantilor BNP Paribas, care a fost consultantul desemnat pentru privatizarea Electrica Banat si Electrica Dobrogea, pretul obtinut de romani este unul foarte bun pentru Europa centrala si de est.
-Este foarte usor pentru un guvern sa obtina un pret mare, atunci cand este vorba despre vanzarea unui monopol natural. Pentru acest lucru, tot ce ai de facut este sa majorezi tarifele. Alegerea statului roman a fost insa aceea de a pastra un echilibru si de a crea un sistem care sa limiteze preturile-, au declarat oficialii BNP Paribas.
Acestia au precizat, de asemenea, ca acest lucru a fost posibil printr-o formula de calcul care implica rata de recuperare a investitiilor, mai ridicata in alte tari din regiune, ceea ce va duce la cresterea tarifelor. In Polonia, de exemplu, acest indice (OAC) este de 23%, comparativ cu Romania, unde este de 12%.
-In ciuda acestei limitari a tarifului, am obtinut un pret foarte bun. Nu trebuie sa ne uitam doar la pret, ci mai ales la valoarea companiei. Putem face comparatii cu tari precum Cehia, Slovacia sau Romania, pe de o parte, si tari ca Ucraina, pe de alta parte. Cehia si Slovacia au obtinut un pret mediu de 400 de euro per client, comparativ cu 223 euro per client la Electrica Banat si 220 euro per client la Electrica Dobrogea. Bulgaria a obtinut un pret de 231 euro per client in vest, 278 euro in sud si 193 euro in nord-est. In Georgia, pretul a fost de 170 de euro per client-, a declarat BNP Paribas, care a precizat, totodata, ca oferta initiala a Enel a fost de 50 de euro per consumator. Conform bancii, faptul ca guvernul roman a negociat cu Banca Mondiala o garantie a riscului de reglementare (o premiera in Europa), pentru despagubirea investitorului in cazul in care statul nu-si respecta obligatiile, a fost cel mai important argument pentru cresterea pretului oferit de catre Enel, o data cu increderea grupului in aceasta tranzactie.
Proiectele investitorului italian
-Am muncit mult in ultimele luni pentru ca aceasta tranzactie sa aiba loc. Negocierile au fost lungi, dar eficiente. Acum ne cunoastem mai bine, stim mediul si piata romaneasca si suntem gata sa incepem operatiile pentru imbunatatirea celor doua societati romanesti-, a declarat Vincenzo Canatelli, director general al diviziei de distributie din cadrul Enel, care a negociat cu guvernul roman pentru grupul italian.
Directorul Enel a precizat ca grupul a ales zona balcanica drept cea mai interesanta pentru investitiile sale viitoare.
-In urmatorii 15 ani, pe langa banii din tranzactie care vor ramane in cele doua societati, intentionam sa mai investim aproximativ un miliard de euro in modernizarea retelei si restructurarea celor doua societati. Suntem interesati sa facem si alte investitii in sectorul de distributie a electricitatii si in cel al gazelor naturale din Romania. Suntem aici ca sa operam cele doua societati si sa ramanem pe termen lung-, a declarat Canatelli.
Conform directorului Enel, cei 2.000 de angajati ai Electrica Banat si cei 1.600 ai Electrica Dobrogea isi vor pastra locurile de munca in perioada urmatoare, grupul neavand intentia de a efectua concedieri.
Grupul Enel este cea mai mare companie italiana din domeniul utilitatilor publice, avand circa 34 milioane de consumatori de electricitate si gaze, dintre care doua milioane in afara granitelor. In anul 2002, Enel a obtinut venituri de 30 miliarde de euro si un profit net de 2,1 miliarde de euro.
Enel acopera circa 92% din clientii rezidentiali din Italia si se afla pe primul loc la nivel mondial in ceea ce priveste capitalizarea pietei.