La Bucuresti, ca si la Washington, unde a participat recent la reuniunea de primavara a Fondului Monetar International, ministrul finantelor publice, Ionut Popescu, a incercat sa acrediteze ideea ca efectele aplicarii cotei unice de impozitare au inceput deja sa apara si ca acestea sunt pozitive. -In urma aplicarii cotei unice de impozitare a crescut numarul de salariati platitori de impozite cu 100.000 in primele doua luni, fata de o majorare de numai 42.000 de salariati in aceeasi perioada a anului 2004- – a declarat Ionut Popescu.
Daca pe plan intern reactiile lipsesc deocamdata, inclusiv din partea partidelor de opozitie, reprezentantii Fondului Monetar International, aflati in ultimele patru zile intr-o vizita -de informare- la Bucuresti, s-au aratat cat se poate de sceptici cu privire la declaratiile ministrului roman. -Efectul introducerii cotei unice asupra bugetului este inca dificil de evaluat si ar mai putea dura cateva saptamani sau chiar cateva luni pana la stabilirea unui nivel de deficit bugetar- a afirmat, la Bucuresti, Jeroen Kremers, director executiv al constituentei FMI, din care face parte si Romania. Oficialul FMI a atras atentia ca -introducerea cotei unice nu este o inovatie, dar in tari precum Romania, Rusia sau Ucraina este dificil de spus ce se va intampla dupa aplicarea acestei masuri-.
Efectul introducerii cotei unice asupra bugetului este inca dificil de evaluat si ar mai putea dura cateva saptamani sau chiar luni pana la stabilirea unui nivel de deficit bugetar, a declarat, vineri, la Bucuresti, Jeroen Kremers, director executiv al constituentei FMI din care face parte Romania.
-Introducerea cotei unice nu este o inovatie, dar in tari precum Romania, Rusia sau Ucraina este dificil de spus ce se va intampla-, a spus Kremers, citat de Mediafax.
Desi a aratat ca delegatia de directori executivi ai Fondului Monetar International (FMI) prezenti in Romania nu participa la negocierile privind acordul cu Romania, Kremers a spus ca autoritatile romane, respectiv presedintele tarii, primul-ministru si ministrul finantelor, si-au aratat dorinta de a finaliza acordul cu Fondul. -Romania are reputatia de a nu incheia acordurile cu FMI. Ultimul acord a fost de fapt primul finalizat-, a mai spus directorul FMI. El a adaugat ca apreciaza intentia autoritatilor de a finaliza acordul, insa acest lucru depinde de actiunile Romaniei.
Atentie la deficite!
In ceea ce priveste analiza impactului cotei unice, Kremers a tinut sa explice ca aceasta reprezinta o reforma importanta, in contextul in care chiar economia romaneasca este in schimbare. In opinia sa, Romania trebuie sa manifeste in continuare prudenta in ceea ce priveste deficitele pentru a asigura o crestere economica pe termen lung, conditie pentru crearea de noi locuri de munca. Pe de alta parte, oficialul institutiei financiare internationale a aratat ca tranzitia inca nu s-a terminat, chiar daca Romania a facut progrese, in principal in domeniul macroeconomic. El a spus ca Romania trebuie sa treaca de la o politica de reducere a ineficientei la una de crestere a competitivitatii, mai ales ca va intra in curand in Uniunea Europeana. Kremers a adaugat ca un punct important ramane continuarea eforturilor de lupta impotriva coruptiei, care trebuie sustinute pe termen lung.
Un expert de la Washington va acorda asistenta la rectificarea bugetara
O delegatie romana condusa de ministrul finantelor publice, Ionut Popescu, a participat, in perioada 14-20 aprilie, la Reuniunea de primavara a FMI si a Bancii Mondiale de la Washington. Popescu a declarat, vineri, intr-un comunicat, ca discutiile cu reprezentantii FMI au decurs favorabil revizuirii memorandumului suplimentar. In perioada urmatoare, un expert al FMI va sosi la Bucuresti pentru a colabora cu expertii romani la definitivarea rectificarii bugetare, urmand ca misiunea de negociatori sa vina in luna iunie.
Nivelul avansat al deficitului este de 0,7% din PIB, mai mic decat cel de anul trecut, de 1,2%, dar peste cel solicitat anterior de FMI, de 0,5%.
Potrivit Ministerului Finantelor, in urma aplicarii cotei unice de impozitare a crescut numarul de salariati platitori de impozite cu 100.000 in primele doua luni, fata de o majorare de numai 42.000 de salariati in aceeasi perioada a anului 2004-.
In realitate, este greu de facut insa o legatura directa intre aceasta crestere si introducerea cotei unice de impozitare.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















