Autoritatile au decis sa nu riste nimic in afacerea Electrica si sa aloce, prin intermediul finantatorilor internationali, 60 milioane de euro, pentru a evita eventualele -necazuri- postprivatizare. Schimbarea legislatiei este unul din motivele care au dus la ideea formarii acestui fond de garantie. Finalizarea tranzactiilor prin care Electrica a privatizat 51% din capitalul detinut la cele doua filiale ale sale, Electrica Banat si Electrica Dobrogea, este conditionata de indeplinirea mai multor obligatii, dintre care o mare parte o reprezinta actiunile legate de armonizarea cadrului legal si de reglementare cu cel al Uniunii Europene. Astfel, Autoritatea Nationala de Reglementare in domeniul Energiei (ANRE), in cadrul programului sau, va adopta paana la sfarsitul acestui an o serie de reglementari prin care Romania se va alinia la principiile metodologice europene de transparenta si egalitate de tratament, printre care, reglementarea tarifelor de distributie a energiei electrice prin metode stimulative de tip -pret plafon – cos preturi- sau -Price basket-(PB), cum este denumit in limbajul de specialitate. Prin comparatie cu reglementarea actuala de tip -rate of return- (ROR), cea de tip PB furnizeaza stimulente mai puternice pentru reducerea costurilor pe durata perioadei de reglementare (perioada dintre doua interventii succesive a reglementatorului).
Costuri mai eficiente
Prin slabirea legaturilor intre costurile reale si tarifele reglementate, noul tip de reglementare ia in considerare numai costurile eficiente la stabilirea veniturilor si elimina astfel sau, cel putin, reduce deficientele reglementarii de tip ROR. Cu alte cuvinte, curentul nu va mai cunoaste o -rata- a scumpirii cum este cea din prezent.
Totodata, prin limitarea cresterii preturilor, se evita necesitatea revizuirii anuale a tarifelor, generand astfel o mai mare stabilitate si predictibilitate a preturilor.
Metoda de reglementare de tip PB ofera operatorului libertatea de a alege structura si nivelul preturilor care compun -cosul- (subiect al plafoanelor stabilite de ANRE). Tarifele tip -cos- se vor aplica de la 1 ianuarie 2005.
Investitorii au fost preveniti
Programul ANRE a fost adus la cunostinta tuturor investitorilor existenti si potentiali in sistemul energetic romanesc si, pentru netezirea cailor de acces la investitiile necesare modernizarii si retehnologizarii, Banca Mondiala a propus un mecanism prin care va emite o Garantie Partiala a Riscului asociat reglementarilor ce urmeaza a fi puse in practica. In acest sens, Ministerul Finantelor si Ministerul Economiei vor incheia un Acord de sustinere cu Electrica Dobrogea si Electrica Banat. Potrivit mecanismului propus, cele doua unitati sunt aparate contra riscului derivat din neadoptarea cadrului de reglementare sau din aplicarea incorecta a reglementarilor avute in vedere de ANRE, in limita unui plafon de 60 milioane euro, pus la dispozitie de Banca Mondiala prin BIRD. Acesta este un mecanism creat pentru a proteja societatile comerciale privatizate, autoritatile considerand totusi ca -riscul- punerii sale in practica este redus, avand in vedere faptul ca armonizarea reglementarilor din domeniul distributiei si furnizarii de energie electrica este o componenta a orientarii Romaniei catre mediul economic european.
Garantii de mediu
Potrivit normelor in vigoare, in toate procesele de privatizare, statul garanteaza plata catre cumparator a unor despagubiri cauzate de aparitia unor eventuale prejudicii cauzate de problemele de mediu, de obligatiile sau pierderile suferite de societate si care nu au fost dezvaluite si nici nu puteau fi cunoscute de catre cumparator. Astfel, si in cazul de fata, a fost creat un mecanism de garantare indirecta de catre stat a garantiilor date de vanzator, garantarea fiind limitata in timp si ca valoare, respectiv 50% din suma efectiv platita de cumparator. Prin lege, Electrica isi va crea, in primul rand, surse pentru asigurarea garantiilor prevazute de lege. In paralel, Ministerul Economiei, prin Oficiul Participatiilor Statului si Privatizarii in Industrie, isi va crea un capitol special in bugetul de venituri si cheltuieli pentru acoperirea eventualelor despagubiri in situatia in care societatea Electrica va fi in imposibilitate de a-si achita obligatiile de plata catre cumparator, urmand ca, ulterior, modalitatea de recuperare a acestora de la Electrica sa fie stabilita printr-o hotarare guvernamentala.