Presedintele Fondului Proprietatea, Nicolae Ivan, si patru dintre cei sase membri ai Consiliului de Supraveghere au fost demisi, la inceputul acestei saptamani, de ministrul finantelor. Functia lui Ivan a fost preluata de Alexandru Paunescu, pana in prezent inspector al Bancii Nationale a Romaniei, Directia Supraveghere, concretizand mai vechile intentii ale premierului Tariceanu, de a spori credibilitatea Fondului prin trecerea lui sub obladuirea bancii centrale. -Nu cred ca au existat dubii din punct de vedere profesional sau din alte motive, ci sunt de parere ca aceasta schimbare este rezultatul unui scandal pur politic-, ne-a declarat fostul presedinte al Fondului, Nicolae Ivan. Potrivit lui Ivan, aceasta schimbare nu ar trebui sa intarzie derularea etapelor fixate deja: -Alegerea administratorului Fondului, stabilita pentru 15 mai, nu are niciun motiv de amanare. Singura intarziere, de cel mult trei saptamani, va fi resimtita de listarea la Bursa, tinand cont ca astazi (n.r. ieri) era programata inaintarea la Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare (CNVM) a cererii in vederea listarii-. Ivan ramane insa directorul general al Fondului Proprietatea.
Presedintele Fondului Proprietatea, Nicolae Ivan, a fost inlocuit cu Alexandru Paunescu, pana in prezent – inspector in cadrul Directiei de Supraveghere din cadrul Bancii Nationale a Romaniei. -Aceasta schimbare reprezinta un fel de separare a puterilor executive de cele strategice, care erau cumulate de functia pe care o detineam. Raman in continuare directorul general al Fondului-, ne-a explicat Ivan. Ordinul ministrului finantelor, emis la inceputul acestei saptamani, a decis totdata si schimbarea a patru din cei sase membri ai Consiliului de Supraveghere.
In calitate de membri, din Consiliul de Supraveghere mai fac parte Silvia Ciorcoda, Claudia Rosianu, Ioan Hidan, Nicolae Dinca, Bogdan Iulian Hutuca, Ingrid Zaarour, ultimii doi pastrandu-si functiile, informeaza Ministerul Finantelor. Din Consiliu nu mai fac parte Mihai Catuneanu, Alexandru Cojocaru, Vlad Moisescu si Nicolae Rotileanu.
Presiune politica
-Se stransese o oarecare presiune politica privind legarea numelui Fondului Proprietatea de scandalul Loteria, si acest lucru a dus, probabil, la schimbarea Consiliului de Supraveghere. Personal, nu mi s-a reprosat nimic din punct de vedere profesional-, a explicat fostul presedinte al Fondului, Nicolae Ivan. Schimbarea survine cu numai cinci zile inainte de termenul-limita de depunere a scrisorilor de interes pentru preluarea administrarii Fondului Proprietatea, termen care, apreciaza Ivan, nu are motive de intarziere. Pana la sfarsitul lunii aprilie au fost depuse scrisori de interes de catre Goldman Sachs, Erste Sparinvest, Union Bancaire Privee, HBSC, PIMCO Europe Ltd, Richmond Asset Management, Clariden Bank, UBS AG, Julius Baer Investment Management LLC, Strategic Invesment Group, East Capital, Euclid Infotech Pvt Ltd (EIPL), Wellington Management International Ltd si Ashmore Investment Management Limited.
Listarea la bursa are de suferit
-Schimbarile la nivel inalt la Fondul Proprietatea ar putea amana listarea la Bursa de Valori Bucuresti (BVB) cu doua-trei saptamani, avand in vedere ca astazi (n.r. – ieri) era programata inaintarea la Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare (CNVM) a cererii de listare-, ne-a declarat Ivan. Fondul Proprietatea detine in portofoliul sau actiuni la 114 companii romanesti, capitalul sau social fiind de 3,9 miliarde euro. Creat in 2005 ca solutie pentru despagubirea fostilor proprietari deposedati de regimul comunist, carora nu li se mai pot restitui in natura averile confiscate, Fondul Proprietatea a devenit operational, ca societate pe actiuni inregistrata la Registrul Comertului, in decembrie 2005.