Home Economic-Financiar Fondurile mutuale raman printre cele mai rentabile plasamente

Fondurile mutuale raman printre cele mai rentabile plasamente

DISTRIBUIŢI

In luna aprilie a.c., cu toate ca gradul de risc al fondurilor mutuale s-a mentinut scazut, performantele obtinute de acestea au continuat sa le situeze pe o pozitie remarcabila in peisajul investitional din Romania, depasind nivelul inflatiei. Potrivit datelor furnizate de Uniunea Nationala a Organismelor de Plasament Colectiv (UNOPC), pe ansamblu, cresterea valorii unitare a activului net al fondurilor deschise de investitii a fost, luna trecuta, de 3,2%, in timp ce leul s-a depreciat cu 2,35% fata de dolar, iar inflatia s-a ridicat la 2,7%. De remarcat ca fondurile la care cresterea titlurilor de participare s-a situat cel putin la valoarea medie calculata la nivelul UNOPC au fost: ARDAF, Capital Plus, FCE, FIG, FON, Fortuna Gold, Stabilo si Transilvania. Administratorii acestor fonduri au obtinut pentru investitorii lor mariri ale sumelor depuse cuprinse in intervalul 3,2-3,6%. Cel mai slab randament s-a inregistrat la Active Classic, unde valoarea unitara a unui titlu a crescut cu doar 1,8%. Structura de portofoliu a fondurilor deschise de investitii administrate de membrii UNOPC are un factor de risc de 0,441%, ceea ce corespunde unui risc scazut. Aceasta se datoreaza unei structuri de portofoliu monetare, in care titlurile de stat au o pondere de circa 85%. De altfel, de la inceputul anului, gradul de risc la nivelul Uniunii a scazut cu peste 20%, se precizeaa intr-un comunicat al UNOPC. In luna aprilie, activul net al fondurilor mutuale a crescut cu 2,2%, ajungand la aproape 332 miliarde de lei. Cat priveste numarul de investitori, acesta a scazut nesemnificativ, luna trecuta, cu 0,4%, la 44.550.

-Acestia sunt investitori avizati, care stiu cum functioneaza un fond de investitii si nu s-au lasat influentati de caderea FNI, care a afectat puternic increderea populatiei in organismele de plasament colectiv-, a afirmat Gratiela Iordache, analist financiar. Ea a adaugat ca actualii investitori in fondurile mutuale au inteles ca nu mai este cazul sa se teama de un esec, asa cum s-a intamplat la FNI, care a functionat fara o banca depozitara care sa verifice zilnic ce se intampla cu banii deponentilor. In actualele conditii, Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare si-a intarit foarte mult controlul asupra fondurilor mutuale, nemaifiind justificata frica celor care au renuntat sa-si plaseze economiile in aceste instrumente financiare, care au continuat sa fie printre cele mai rentabile. Toate fondurile deschise de investitii au banci depozitare acreditate, foarte puternice, care si-au inteles rolul si il pun in aplicare. Instrumentele pe care le folosesc fondurile sunt practic lipsite de risc sau legate de riscul de tara al Romaniei, fiind preponderent instrumente ale pietei monetare (titluri de stat, depozite, certificate de depozit la banci) care practic nu au risc in sine, decat riscul asociat de emitentul titlurilor respective – statul sau bancile, a conchis Gratiela Iordache. Multe persoane prefera sa investeasca direct in titluri de stat, fara a mai apela la fondurile mutuale, pe motiv ca si acestea investesc preponderent tot in titluri de stat, fara sa isi dea seama ca, in aceleasi conditii de siguranta, isi pot spori mai mult economiile apeland la organismele de plasament colectiv, sustine Dragos Simion, vicepresedintele UNOPC. Cel mai important argument in sprijinul acestei afirmatii este legat de periodicitatea emisiunilor titlurilor de stat pentru populatie, care sunt sporadice, oamenii neavand posibilitatea sa reinvesteasca imediat dupa trei luni banii o data investiti in titluri de stat. Trebuie sa astepte cateva saptamani pana cand pot cumpara din nou, ceea ce nu se intampla in cazul fondurilor de investitii, care au posibilitatea sa negocieze continuu cu bancile. In plus, pentru persoanele juridice, cum sunt fondurile mutuale, dobanzile sunt mai mari. De exemplu, cand dobanda la titlurile de stat pentru populatie a fost de 42%, institutiile financiare au cumparat cu 49%. Astfel, prin intermediul fondurilor mutuale, randamentul obtinut la titluri de stat poate ajunge cu aproximativ 10% mai mare decat in cazul in care populatia le cumpara direct. In plus, atunci cand oamenii au nevoie de bani inainte de scadenta, pot pierde cel putin jumatate din dobanda atunci cand sunt nevoiti sa le vanda unei banci cu o saptamana-doua inainte de expirarea celor trei luni. In cazul in care se investeste intr-un fond, oamenii isi pot rascumpara titlurile de participare fara a pierde acesti bani, a explicat presedintele UNOPC.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.