Home Economic-Financiar Fondurile speculative intrate in Romania: doua miliarde de euro

Fondurile speculative intrate in Romania: doua miliarde de euro

DISTRIBUIŢI

Fondurile intrate in Romania pentru a castiga din diferentialul de dobanda sau oscilatiile de curs, precum si investitiile pe piata de capital se plaseaza insumat sub doua miliarde de euro, a estimat, ieri, guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, la Forumul Financiar Sud-Est European.

Oficialul bancii centrale a explicat ca aproape 400 milioane de euro intrasera pe piata valutara romaneasca inainte de relaxarea regimului de flotare, in noiembrie 2004, iar aproximativ 800 milioane de euro au venit pana in vara anului trecut.

-Cam de anul trecut, sumele aflate in piata sunt constante. Daca luam in calcul si investitiile pe Bursa, capitalul intrat il estimam la sub doua miliarde de euro-, a adaugat Isarescu.

In opinia guvernatorului BNR, pericolul unor intrari masive de capital speculativ pe piata romaneasca a trecut, odata cu reducerea dobanzilor la nivelurile actuale, peste care s-a suprapus o majorare a ratelor si pe pietele internationale.

In ceea ce priveste cursul de schimb, Isarescu isi pastreaza pozitia pentru o apreciere care sa fie insotita de sporuri de productivitate.

-Nu am fost de acord cu previziunile de pe piata din Londra la momentul liberalizarii, cand se indica un curs de 2,9 lei/euro. Nu era un nivel sustenabil-, a adaugat Isarescu.

El a aratat ca banca centrala nu considera cresterea cursului din ultima perioada ca fiind o depreciere a monedei nationale, avand in vedere castigul substantial inregistrat de leu in ultimul an.

-Lumea s-a aratat surprinsa de o miscare de la 3,47 lei/euro la 3,57 lei/euro. Intram in lumea globalizata. Miscari de acest gen vor mai fi-, a mai spus Isarescu.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.