In cursul saptamanii trecute, la Bucuresti s-a desfasurat Conferinta subregionala privind dezvoltarea sectorului IMM din Europa de sud-est, in cadrul careia 140 de participanti reprezentand foruri internationale implicate in acest sector au stabilit un set de 20 de prioritati pentru redresarea situatiei in care se afla acum microfirmele din Romania si din tarile vecine. Concluziile conferintei, comunicate de catre PNUD (Programul Natiunilor Unite pentru Dezvoltare – unul dintre coorganizatorii evenimentului), arata ca -intr-o anumita masura, principiile de dezvoltare a sectorului IMM nu au fost integrate in procesul central de decizie, iar abordarea proiectelor si activitatilor la nivel local a continuat sa fie sectoriala-.
Pentru a depasi aceste obstacole, PNUD a propus crearea unui grup de lucru la nivel national, care sa faca mai vizibile problemele specifice cu care se confrunta firmele private mici si mijlocii, grupul incluzand specialisti din cele mai importante organizatii nationale si internationale implicate in acest sector. Dintre forurile internationale cuprinse in acest grup, amintim: PNUD Romania, USAID (Agentia SUA pentru Dezvoltare Internationala), Camera de Comert Americana in Romania, CHF International Romania, Delegatia Comisiei Europene, BERD, Banca Mondiala, OECD, precum si ambasadele Japoniei, Marii Britanii si a Irlandei de Nord.
Se impune reducerea impozitarii muncii
Intre prioritatile identificate in materia fiscalitatii, reducerea impozitarii muncii este una dintre cele mai importante (de altfel, atat patronatele, cat si celelalte organizatii romanesti de afaceri solicita de mai multa vreme o relaxare a impozitelor pe forta de munca). Promovarea unei administrari mai bune a taxelor si facilitatilor fiscale, facilitarea depunerii declaratiilor fiscale, lobby si promovarea imbunatatirii Codului fiscal (adresarea actualelor probleme in acest sens), cresterea procentajului de deductibilitate corelat cu creantele neincasate – acestea sunt, pe scurt, cerintele prioritare exprimate de catre specialistii intruniti in conferinta subregionala. Ei au mai amintit reglementarea microfinantarii nebancare si extinderea legilor de capitalizare.
Mai multa transparenta in elaborarea actelor normative
Potrivit specialistilor, guvernul trebuie sa faciliteze un dialog efectiv intre cele mai importante parti implicate in reglementarea cadrului legal al IMM-urilor. Vor mai fi necesare promovarea unui mecanism consultativ eficient pentru asigurarea unei monitorizari mai bune, bazata pe un proces tripartit-multipartit de luare a deciziilor, dezvoltarea unei evaluari obligatorii a impactului de reglementare, promovarea conceptului de -aprobare tacita-, ca si promovarea formatului de inregistrare on-line pentru IMM-uri – -one stop offices-, dupa exemplul Poloniei.
Atitudinea conservatoare a BNR trebuie combatuta
Pentru inlesnirea accesului IMM la finantare, in conditiile in care normele bancare de creditare se inaspresc continuu, prioritatile formulate de experti reclama reducerea taxelor si impozitelor, cresterea si facilitarea sprijinului financiar pentru firmele mici, mediatizarea si dezvoltarea unor programe eficiente de pregatire profesionala si educatie pentru antreprenori.
In fine, reprezentantii forurilor internationale n-au ezitat sa recomande -favorizarea discutiilor impotriva atitudinii abordarii conservatoare adoptate de Banca Nationala in privinta unei scheme favorabile de finantare pentru IMM-uri-…
Credite cu garantii mai mici
Fondul European de Investitii (FEI) si BRD- Groupe Societe Generale au semnat recent un acord de garantare, in valoare de 22 milioane de euro, destinat garantarii creditelor de investitii acordate IMM-urilor de catre banci. In cadrul programului InvestPlus, firmele mici vor putea contracta credite oferind garantii al caror nivel poate fi de 70% din principalul si dobanda creditului aferente primului an. Creditele au maturitati cuprinse intre trei si sase ani si pot fi acordate atat in lei, cat si in valuta, cu scadenta maxima de pana la 10 ani. Pentru a fi eligibile, IMM trebuie sa aiba mai putin de 100 de salariati, o cifra de afaceri care sa nu depaseasca 40 milioane de euro si sa fie companii independente in proportie de cel putin 25% fata de alte firme.