Home Economic-Financiar Francul elveţian scade, dar problemela creditelor rămâne

Francul elveţian scade, dar problemela creditelor rămâne

DISTRIBUIŢI

Francul elveţian e în scădere. După opt şedinţe de scădere, cursul a fost stabilit la 4 lei şi 15 bani. Guvernatorul Mugur Isărescu spune că deprecierea e legată de pieţele internaţionale şi nu, aşa cum au interpretat economiştii, de intervenţii ale BNR. Cei care au credite în franci spun că, deşi mai mic, cursul actual nu le rezolvă problemele.

Cotaţia de joi a francului le-ar aduce datornicilor un avantaj semnificativ la rata lunară faţă de maximul de acum două săptămâni. Însă e cu mult mai dezavantajoasă faţă de momentul acordării creditului. Concret, la un credit de 100.000 de franci luat în 2008, o refinanţare în lei la cursul actual ar însemna o rată cu 215 lei mai mică faţă de ianuarie.

Avantajele dispar în comparaţia cu 2008, când rata era cu apoape 700 de lei mai mică.

În ultimele două săptămâni, francul s-a depreciat cu aproape 45 de bani, cam tot atât cu cât a crescut într-o singură zi, la mijlocul lui ianuarie.

Banca Naţională spune că evoluţia monedei e influenţată de piaţă internaţională.

Nicio bancă nu a fost de acord cu refinanţarea creditelor în lei la cursul din momentul acordării creditului în franci elveţieni.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.