Home Economic-Financiar Garantiile de stat acordate regiilor, prea -grele- chiar si pentru AVAB

Garantiile de stat acordate regiilor, prea -grele- chiar si pentru AVAB

DISTRIBUIŢI

Societatile comerciale cu capital de stat sau privat, care inregistreaza creante totale sau partiale catre Ministerul Finantelor Publice (MFP) in contul unor imprumuturi externe contractate, ce au fost garantate de stat, vor fi preluate in circuitul Autoritatii pentru Valorificarea Activelor Bancare (AVAB), in vederea recuperarii creantelor, a declarat presedintele AVAB, dl Ionel Blanculescu. -Valoarea totala a creantelor pe care le vom prelua, precum si lista societatilor debitoare vor fi facute publice in maximum 35 de zile, dupa aparitia Normelor Metodologice de aplicare a OG 29/2002, care imputerniceste AVAB in acest scop. Mentionam ca efectul acestei ordonante nu se rasfrange asupra companiilor nationale sau a regiilor autonome cu capital de stat care au contractat imprumuturi externe pe care le plateste acum statul-, a precizat dl Blanculescu. In opinia sa, avantajele acestui transfer de responsabilitate sunt -degrevarea MFP de o activitate pentru care acesta nu este specializat, dand posibilitate AVAB sa-si utilizeze expertiza, intr-un cadru juridic nou-creat, intr-un domeniu in care si-a dovedit eficienta-.

Ionel Blanculescu a subliniat ca preluarea de catre AVAB a acestui portofoliu de creante reprezinta -un important element de preventie- impotriva intentiei managerilor societatilor comerciale de a incarca datoria publica cu sume foarte mari. -Firmele care au refuzat sa-si onoreze datoriile vor intra acum intr-un circuit de disciplinizare economico-financiara. Managerii nu vor mai putea apela la subinginerii financiare pentru a-i obliga pe contribuabilii romani sa-i crediteze-, a spus seful AVAB.

Intre metodele avute in vedere pentru recuperarea creantelor se numara executarea silita (ce va fi utilizata cu preponderenta, in termen de 10 zile de la comunicarea titlului executoriu), consolidarea datoriilor in dolari – astfel incat, la momentul recuperarii, acestea sa nu fie afectate de inflatie – si conversia virtuala, adica transformarea activelor societatii in -afaceri- ce vor fi scoase la vanzare. -Vrem sa-i anuntam pe toti cei vizati ca AVAB este singura institutie ce beneficiaza de un suport juridic care-i permite sa reduca in instanta toate termenele de judecata, determinand celeritatea procedurilor de valorificare. In acest fel, toate bresele prin care debitorii puteau mari termenele de judecata sunt acoperite. Nimeni din aceasta tara nu trebuie sa creada ca mai poate scapa de raspundere-, a afirmat dl Blanculescu.

Potrivit OG 29, notiunea de -debitor- se va extinde asupra tuturor persoanelor din conducerea societatilor datoare ce sunt responsabile de contractarea si neperformanta creditelor externe. In plus, noua lege nu va permite societatilor comerciale sa intre in proces de faliment. -Stim ca atunci cand vom notifica datornicii, multi vor incerca sa uzeze de tertipul intrarii in proceduri de reorganizare sau lichidare judiciara. Nu are nici un rost, pentru ca Legea 409 excede Legii 64, care a reprezentat un fel de <curte> in care se retrageau debitorii, in timp ce creditorii se uitau la ei de dupa gard-, a aratat presedintele AVAB.

Din momentul preluarii societatilor cu datorii de catre AVAB, va fi demarat un proces complex de analiza economico-financiara, care va stabili atat cauzele subiective ale nerecuperarii creantelor (management defectuos, deturnarea destinatiei creditelor, folosirea sumelor in alte scopuri decat cele inscrise in obiectul de activitate – salarii, masini etc.), dar si cauzele obiective – clauze din contractele de parteneriat intern sau extern, care pot fi renegociate. -Vor fi executate silit toate activele care nu au legatura directa cu procesul de productie, salarizarea va fi ajustata la un nivel strict legat de performanta economica, iar contractele neproductive vor fi anulate. Totodata, vom obliga societatile sa aplice programe adevarate de restructurare-, a mai spus seful AVAB. El a explicat ca sumele obtinute din vanzarea activelor care nu au legatura directa cu procesul de productie vor fi indreptate spre fondul de risc al MFP, urmand sa fie scazute din creantele societatilor respective.

Ionel Blanculescu nu a exclus ca unii investitori sa-si piarda dreptul de proprietate asupra societatilor pe care le detin, care au datorii mari catre MFP. El a dat asigurari ca muncitorii nu vor avea de suferit in cazul in care proprietarii vor fi schimbati, intrucat AVAB nu va permite accesul unor investitori fara capacitate logistica si financiara, care nu se angajeaza sa investeasca masiv pentru relansarea activitatii si plata datoriilor. -Sunt convins ca abia acum vor fi scoase in circuitul public aceste creante. In nici un caz nu vor fi <ingropate>, asa cum considera unii analisti economici. Multe dintre societatile pe care le vom prelua sunt de renume, astfel ca ratele de recuperare vor fi substantiale. Nu vom face nici o diferenta intre firmele de stat si cele private-, a conchis dl Blanculescu.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.