Din bugetul alocat in acest an Ministerului Agriculturii, de 23.000 miliarde de lei, au fost facute plati care depasesc 1.800 miliarde de lei, in contul cheltuielilor facute anul trecut de fosta conducere a institutiei.
De la inceputul anului, in contul -datoriilor- pe 2004, au fost platite 534 miliarde de lei – prime la laptele de vaca, 463 miliarde de lei – prime pentru produsele animaliere, 693 miliarde de lei – subventii pentru sectorul vegetal si 63 miliarde de lei – bonificatii pentru creditul agricol accesat de fermieri.
La aceste sume se mai adauga si cele 335 miliarde de lei pe care ministerul trebuie sa le plateasca in contul cheltuielilor peste buget facute la capitolul irigatii si imbunatatiri funciare. Si platile curente insumeaza tot aproximativ 2.000 miliarde de lei. Au fost platite deja 685 miliarde de lei in contul subventiei culturilor de toamna, alte 509 miliarde pentru samanta, 109 miliarde pentru depozitarea graului si 393 miliarde pentru a acoperi 45% din pretul tractoarelor cumparate cu sprijin guvernamental anul trecut. -Vechiul guvern a amanetat intregul program de subventionare a tractoarelor, asa ca anul trecut s-au facut cartile pentru toate aceste achizitii, noua ramanandu-ne doar sa platim-, a precizat secretarul de stat Nicolae Lazin. Vicepresedintele Comisiei de agricultura din Camera Deputatilor, Valeriu Tabara, sustine ca in aceasta situatie s-a ajuns ca urmare a falsificarii realitatii: -Sefii directiilor agricole au falsificat rezultatele de anul trecut, recensamantul general agricol este, de asemenea, un fals. S-a dictat politic, iar responsabilitatea dezastrului o avem cu totii-.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane