Sentinţele judecătoreşti privind transformarea creditelor din franci elveţieni în lei la cursul de schimb de la data acordării împrumutului nu ajută deloc la redresarea creditării, iar impactul schimbării condiţiilor de creditare este „deosebit de puternic”, potrivit preşedintelui ARB, Radu Gheţea.
Tribunalul din Galaţi a dat miercuri prima sentinţă definitivă în cazul unui credit contractat de la Volksbank în franci elveţieni şi a dispus convertirea acestuia în lei la cursul de schimb de la data acordării împrumutului, la care se adaugă o majorare de 10%. Contractul avea o clauză inclusă potrivit căreia clientul poate solicita această transformare dacă cursul valutar se apreziază cu 10% faţă de momentul contractării creditului.
Totodată, instanţa a decis anularea comisionului de risc, considerat abuziv, şi restituirea sumei plătite aferente acestuia, conform Mediafax.
Anunţul a fost făcut miercuri de avocatul Gheorghe Piperea pe pagina personală de Facebook, care a precizat că nu a reprezentat în instanţă clientul care a obţinut această decizie.