Home Economic-Financiar Grecia: restricția de 420 euro pe săptămână se va menține câteva luni

Grecia: restricția de 420 euro pe săptămână se va menține câteva luni

DISTRIBUIŢI

Băncile grecești vor mai menține câteva luni restricțiile asupra retragerilor de numerar, până când Europa va trimite fonduri și instituțiile vor fi restructurate, au declarat pentru Reuters oficiali de la Ministerul de Finanțe care au dorit să-și păstreze anonimatul.

Băncile grecești, închise din 29 iunie din cauza avalanșei de retrageri în numerar și-au redeschis porțile pe 20 iulie, dar au rămas în vigoare restricțiile asupra mișcărilor de capital. Limita maximă a fondurilor care pot fi retrase de la bancomat este fixată la 420 de euro pe săptămână, în loc de 60 de euro pe zi până în prezent, pentru a evita formarea de cozi la ATM-uri.

„Băncile sunt paralizate iar situația economiei se înrăutățește, crește semnificativ nivelul împrumuturilor neperformante”, a explicat un oficial de la Ministerul de finanțe grec pentru Reuters.

Autoritățile elene au ridicat unele restricții, permițând oamenilor de afaceri să facă plăți peste hotare și relaxând reglementările privind suma de bani pe care grecii o pot deține în timpul călătoriilor în afara țării. Acum grecii pot călători în străinătate având asupra lor 2.000 de euro (2.193 de dolari), față de 1.000 de euro conform precedentelor restricții. De asemenea companiile pot retrage din bănci până la 50.000 de euro pe zi, a anunțat Ministerul de Finanțe de la Atena.

„În ultimă instanță, poți ridica restricțiile asupra retragerilor de numerar numai când băncile sunt suficient capitalizate”, a afirmat guvernatorul Băncii Centrale a Germaniei, Jens Weidmann.

Anul trecut, trei bănci grecești prezente și pe piața din România — National Bank of Greece (NBG), Eurobank și Piraeus Bank — nu au trecut testele de stres derulate de Banca Centrală Europeană. Doar Alpha Bank a îndeplinit cerințele.

Acum situația creditorilor eleni s-a înrăutățit. „Vrem, dacă este posibil, să avem la dispoziție o sumă inițială pentru necesitățile urgente ale băncilor, în valoare de aproximativ zece miliarde de euro”, susține unul dintre oficiali.

O altă variantă analizată ar fi impunerea unor pierderi celor care dețin la bănci depozite de peste 100.000 de euro sau deținătorilor de bonduri. În 2013, reprezentanții FMI, UE, BCE au acceptat să acorde Ciprului un pachet de asistență financiară de 10 miliarde de euro, în schimbul unui plan de măsuri economice și al restructurării drastice a sectorului său financiar. În schimbul asistenței financiare, Cipru a acceptat să închidă a doua mare bancă locală, Laiki Bank, și, de asemenea, să impună pierderi deponenților la Bank of Cyprus, cea mai mare bancă cipriotă.

În principalele bănci elene există peste 20 de miliarde de euro în depozite de peste 100.000 de euro, în timp ce bondurile emise de bănci se ridică la aproximativ trei miliarde de euro.

Impunerea unor pierderi ar fi o decizie controversată deoarece majoritatea depozitelor de peste 100.000 de euro sunt deținute în principal de companii mici din Grecia și nu de cetățeni bogați.

„Aici nu este ca în Cipru, unde puteam spune că e vorba doar de oligarhi ruși. Este chiar comunitatea care ar urma să salveze Grecia, și anume companiile. Vom sfârși prin a-i lăsa fără banii lor”, a avertizat un avocat specializat pe proceduri de insolvență.

Conform oficialilor din zona euro, una din opțiuni ar fi recapitalizarea directă a băncilor elene prin intermediul fondului de salvare al zonei euro (ESM), care ar obține participații în bănci și un control mai strâns asupra acestora.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.