Home Economic-Financiar Gura mare in loc de ciocu* mic!

Gura mare in loc de ciocu* mic!

DISTRIBUIŢI

Imediat dupa inceputul noului an – decisiv pentru Romania in privinta aderarii la Uniunea Europeana – mai multi deputati laburisti britanici, intr-un acces de morala internationala si, desigur, cum altfel, in numele arhitrambitatului -political correctness-, au cerut pur si simplu suspendarea aderarii Romaniei, ca pedeapsa pentru presupusa oferire a teritoriului ei in anchetarea sub tortura de catre CIA a unor prizonieri suspecti sau acuzati de terorism (probabil islamisti). Spre deosebire de demersuri similare din partea altor parlamentari vest-europeni, cel al parlamentarilor britanici aproape ca excludea administrarea unor probe ca o conditie a pedepsei pentru Romania. Caci in alte demersuri, probele urmau sa conditioneze pedeapsa si chiar gradul acesteia, mergand de la o amanare a aderarii pana la una sine die, adica excluderea din carti.

Mai vadit decat in oricare demers similar, resortul a fost fara echivoc acela de a folosi motivatia colaborationismului romanesc cu CIA pentru a scoate de fapt Romania din joc in privinta aderarii la Uniunea Europeana.

Nimic de zis pana in acest punct! Este dreptul oricarui parlamentar sau demnitar vest-european sa fie impotriva aderarii Romaniei sau sa nu-i placa Romania pentru ca este sarantoaca, pentru ca ar musti de coruptie sau pur si simplu pentru ca-i put picioarele. Este dreptul suveran al fiecaruia dintre parlamentarii si demnitarii europeni! Exista, fara tagada, o lista lunga de motive pentru care Romania nu este eligibila pentru Uniunea Europeana. Indeosebi si inainte de toate, de ordin economic. Romania poate fi eventual suparata pe demersuri de impotrivire ce invoca argumente de acest ordin, dar nu le poate respinge si nicidecum ignora. Atata doar ca, dupa ce vest-europeni au preluat controlul axei majore a economiei (foste) romanesti, lamentarile la adresa acesteia suna dogit rau de tot, ascunzand de fapt alte motivatii. Chiar si acuzatiile cu privire la coruptie apar cam rasuflate in noile conditii ale controlului strain asupra economiei.

Nici incriminarile privind colaborationismul cu CIA nu pot fi luate in derizoriu, ca venind doar de la cei ce ne-ar vrea raul. Mai ales ca, in obedienta jenanta ce domneste de cativa ani, indeosebi fata de licurici mai mari sau mai mici, colaborationismul cu CIA in domeniul incriminat nu ar fi deloc exclus.

Problema este alta: cine ne canta prohodul si pe ce tema?! Niste parlamentari laburisti, pe tema colaborationismului cu CIA in anchetarea prin tortura a unor presupusi teroristi! Sa subliniem ca este vorba de niste parlamentari laburisti, deci reprezentand partidul aflat la guvernare in Marea Britanie. O guvernare care s-a dovedit ca a mintit in legatura cu motivele implicarii militare in Irak, o guvernare care s-a facut vinovata de a fi inchis ochii sau chiar de a fi parohiat abuzuri incredibile fata de prizonieri in acelasi Irak, o guvernare care, nu ne poate prosti nimeni!, stie mai bine decat cea din Romania, oricare ar fi aceasta, de practicile CIA. Mai pe scurt, nu acuzatiile in sine constituie problema, ci lipsa totala de legitimitate a celor care le debiteaza. In domeniul cu pricina, oficialii britanici sunt cei mai putin legitimi sa fie cu gura mare, dimpotriva, cei mai motivati sa fie cu ciocu* mic!

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.