Subiectul fierbinte al sedintei de Guvern de ieri a fost modalitatea optima de sprijinire a populatiei pentru a putea suporta plata facturilor de energie termica in aceasta iarna. Practic, ieri, a fost discutata prima varianta de acompaniament social, avand in vedere ca termenul anuntat pentru intararea in efectivitate a unui astfel de program este 15 septembrie. Problema sprijinului pe care statul trebuie sa-l acorde populatiei la plata energiei termice se ridica cu acuitate in aceasta iarna cand, asa cum au anuntat deja oficialii Guvernului, pretul energiei va fi ajustat lunar in functie de deprecierea monedei nationale in raport cu euro. Surse guvernamentale ne-au declarat ca acest lucru ar conduce la majorarea lunara a pretului energiei electrice si termice cu 2,5-3%, masura urmand sa se aplice pana in vara lui 2002. Or, in conditiile in care unitatile din sectorul energetic deja se confrunta cu mari dificultati in asigurarea lichiditatilor, ca urmare a neincasarii contravalorii energiei furnizate, este evident ca masura de ajustare lunara a pretului va aduce sistemul energetic romanesc la limita incapacitatii de plata. Cu atat mai mult cu cat circa 50% din valoarea facturilor de energie este acoperita prin compensari. Ceea ce inseamna ca exista riscul in aceasta iarna ca populatia sa nu aiba caldura, indiferent de stocurile si de pregatirile pentru aprovizonarea ritmica a termocentraleleor cu combustibili. Cu alte cuvinte, in acest an, pericolul este ca populatia sa rabde de frig pentru ca nu are cu ce sa plateasca. Evident, daca nu se va plati factura de energie electrica si termica, societatile din sectorul de productie vor fi nevoite sa intrerupa alimentarea cu energie.
Aceleasi surse guvernamentale au precizat ca singura solutie de rezolvare in acest moment este derularea unui program sustinut de acompaniament social care sa nu mai tina cont de veniturile familiilor. De aceasta data, Guvernul analizeaza posibilitatea subventionarii pretului energiei termice, in proportie de 15-20% pentru consumatorii casnici racordati la sistemul de termoficare. Deci aproximativ 100.000 de lei din pretul national de referinta, de 550 000 lei/Gcal – pret pe care il platesc consumatorii casnici -, ar urma sa fie acoperit de la bugetul de stat si bugetele locale. Pentru acordarea acestei subventii se analizeaza posibilitatea aplicarii unui mecanism direct, in asa fel incat producatorii de energie termica sa beneficieze in cat mai scurt timp de sumele alocate de la buget. Pentru ca, asa cum s-a dovedit pana acum, sistemul de subventionare a populatiei prin autoritatile locale s-a dovedit extrem de greoi, astfel ca societatile producatoare de energie ajungeau sa isi incaseze banii pentru energia furnizata cu intarziere de trei-patru luni.
Un alt aspect al asigurarii energiei termice la nivel national se refera la modul cum s-au pregatit autoritatile locale pentru trecerea acestei ierni. Daca la nivelul ministerului industriei au fost prezentate atat situatia staocurilor, cat si aranjamentele care se vor derula pentru aprovizonarea cu combustibili, nu acelasi lucru se intampla in cazul regiilor locale de termoficare. Or, Termoelectrica nu asigura decat 40% din consumul national de energie termica, restul fiind acoperit de furnizorii locali. In aceste conditii, este normal ca si acestea sa prezinte propriile programe de achizitie de combustibili, avand in vedere ca mai mult de jumatate din energia termica consumata e asigurata de centralele locale ce nu apartin societatii Termoelectrica. Mai mult, in nici un an nu s-a vorbit de aprovizonarea pe care o realizeaza centralele ce nu intra in structura Termoelectrica pe baza unor programe de achizitie intocmite de autoritatile locale.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane