Ministerul Finanţelor Publice consideră că în primul an de integrare în UE veniturile fiscale vor creşte ca pondere în PIB de la 19,4% la 21,3%, în ansamblu totalul veniturilor bugetare crescand cu 2,9%, pană la nivelul de 35,2%. Proiecţia face parte dintr-un studiu, Raportul privind situaţia macroeconomică pentru anul 2007 şi proiecţia acesteia pe anii 2008-2010, elaborat de specialiştii ministerului odată cu proiectul de buget pe acest an.
În principiu, ministerul mizează pe creşterea veniturilor curente cu circa 22,5 miliarde de lei, iar în cadrul acestora, veniturilor fiscale le revine -misiunea- de a aduce la buget mai mult cu circa 16,2 miliarde de lei, echivalentul a 4,75 miliarde de euro la cursul actual al pieţei.
În fapt, guvernul are relativ puţine parghii de intervenţie după bunul plac în politica fiscală, din cauza obligativităţii alinierii la rigorile politicii comune. Practic, în cazul TVA, sursa cea mai importantă pe capitolul venituri fiscale, politica fiscală se decide la nivel comunitar, iar în cazul taxelor vamale Romania va adopta tariful vamal şi codul vamal comunitar. În acest context, politica fiscală a fost construită în jurul principiului lărgirii bazei de impozitare şi eliminare a scutirilor. Proiecţia indică la unele tipologii de impozite chiar o diminuare a ponderii în total venituri.
Accizele, camp de manevră pentru buget
Cel mai important camp de manevră rămane domeniul accizelor, care vor fi majorate după un anume calendar din cauză că încă în Romania nu a fost atins -nivelul minim- impus prin directivele comunitare. În cazul ţigărilor, avalanşa scumpirilor e în plină derulare, în timp ce în cazul electricităţii a şi fost operată prima majorare încă din ultima lună a anului trecut. Totuşi, la capitolul accize, proiecţia ministerului indică o creştere a ponderii în PIB cu doar 0,2%, de la 3,4% la 3,6%, echivalentul a circa 2,5 miliarde de lei. Pentru comparaţie, veniturile din accize estimate pentru acest an vor atinge nivelul de circa 13,9 miliarde de lei, în timp ce TVA va aduce la buget o sumă situată în jurul a 35,5 miliarde de lei, în creştere cu circa 7 miliarde faţă de anul trecut, deşi cota a rămas aceeaşi.
Tot la capitolul plusuri la buget se încadrează şi contribuţia la asigurări sociale, care continuă să deţină ponderea cea mai mare în PIB, care în acest an va înregistra o creştere de 0,3%, de la 9,2% la 9,5% în anul 2007. Estimarea în cauză a fost făcută în condiţiile în care aceasta a fost diminuată cu 2% la angajator, din care 0,25 % la contribuţiile de asigurări sociale de stat, 0,25% la contribuţiile de asigurări pentru şomaj, 0,50 % la contribuţiile de asigurări pentru accidente de muncă şi boli profesionale, din care 0,25 % la limita superioară a acestor contribuţii şi 1 % la contribuţiile de asigurări sociale de sănătate. În cazul impozitului pe venit şi salarii va consemna în opinia Ministerului Finanţelor o creştere cu 0,7 %, determinat, în principal, de creşterea caştigului salarial mediu brut cu 12,4% şi a numărului mediu de salariaţi cu 1,8%, în anul curent, faţă de anul trecut.
Deşi în cazul clădirilor utilizate ca locuinţe, a căror suprafaţă construită depăşeşte 150 metri pătraţi, valoarea impozabilă a acestora a crescut cu cate 5% pentru fiecare 50 metri pătraţi sau fracţiune din aceştia, proiecţia indică o creştere modestă, de circa 300 milioane de lei, ponderea în total venituri putand suferi o diminuare cu circa 0,23%.
Se vor diminua şi ponderile în total venituri în cazul veniturilor de capital, cu 0,31%, care vor scădea şi în valoare absolută de la 823 milioane de lei în 2006 la doar circa 600 milioane de lei în 2007. Şi impozitul pe comerţ exterior şi tranzacţii internaţionale va scădea, atat ca pondere în total venituri, de la 2,4% la 1,19%, cat şi în valori absolute, de la 2,6 miliarde, la 1,6 miliarde de lei, dar această situaţie este normală, ca urmare a pătrunderii Romaniei în UE.
În ansamblu, veniturile fiscale, ca pondere în total venituri, vor înregistra în acest an o creştere modestă faţă de anul trecut, de la 60,06 % la doar 60,6%.