Guvernul va finaliza in perioada urmatoare un proiect de lege privind zootehnia, prin care producatorii romani vor fi sprijiniti inclusiv prin facilitati fiscale la importul de tehnologie si echipamente destinate liniilor de procesare a carnii, a declarat recent premierul Adrian Nastase. El a precizat ca intreaga politica aplicata in sectorul zootehnic va fi revizuita si imbunatatita, astfel incat, in scurt timp, Romania sa redevina unul dintre marii exportatori de carne din Europa. -In acest moment, si contextul european favorizeaza exportul. Stim cu totii ce se intampla in tarile occidentale. Nu este usor, dar putem revitaliza exportul, mai ales cel de carne de pasare si curcan. Din pacate, nu suntem in cea mai buna situatie din punctul de vedere al resurselor bugetare. Vom sprijini insa orice efort investitional de modernizare a fermelor de animale si a centrelor de prelucrare a carnii-, a spus premierul.
Procesatorii asteapta de multa vreme ca Parlamentul sa aprobe o astfel de lege, pe care o considera necesara si binevenita, pentru ca ea contine, alaturi de masuri de sprijinire a sectorului de crestere a animalelor, a bazei genetice si a materialului biologic, si masuri de sprijinire a tinerilor care lucreaza efectiv in zootehnie sau care vor opta pentru acest domeniu.
Dl Marius Iliev, presedintele Uniunii Nationale Interprofesionale pentru Agricultura si Alimentatie (UNIAA), ne-a declarat ca preconizatele masuri ale Cabinetului Nastase privind scutirea de taxe vamale a importului de echipamente si utilaje pentru zootehnie vor da o sansa nesperata de relansare acestui sector. Majoritatea echipamentelor existente la aceasta ora in fermele din Romania au o vechime de 25-30 de ani, sunt uzate fizic si moral si nu corespund normelor Uniunii Europene. -In timp ce Ungaria ofera subventii de pana la 40% la importul de echipamente, crescatorii si procesatorii romani importa utilaje platind si TVA si taxe vamale, ceea ce, practic, creste pretul acestora cu 40-50%. Pentru a putea produce sortimente de calitate, importul de tehnologie este obligatoriu, intrucat uzinele romanesti nu produc toate echipamentele necesare in abatoare si in liniile de procesare a carnii-, a subliniat dl Iliev.
In opinia sa, fermierii romani au nevoie si de alte facilitati pentru a-si putea dezvolta capacitatile de productie. Acestea se refera in principal la furnizarea de materii prime furajere pentru hrana animalelor (care au fost mai mult decat insuficiente in ultimul an, din cauza secetei) si la accesul producatorilor la credite. -Exista inca o mare problema, deocamdata fara solutie. Societatile din domeniu acumuleaza mari datorii din cauza diferentei majore intre pretul de productie si cel de vanzare al carnii. Altfel spus, se produce cu costuri mari si se vinde mult mai ieftin, din cauza scaderii puterii de cumparare a populatiei-, a aratat presedintele UNIAA.
Din cele 60 de combinate de crestere a pasarilor existente in 1989, au ramas actualmente 40, care lucreaza la capacitati de productie intre 20-100%. Acestea insumeaza doar 50% din capacitatea totala de productie existenta in -epoca de aur-. Toate combinatele in activitate sunt privatizate, iar cele inchise de-a lungul anilor se afla in proceduri de lichidare judiciara. -Asta inseamna spargerea lor, vanzarea pe ferme si reintrarea in circuit, dar in alta forma-, spune Marius Iliev. Pe de alta parte, in ultimii ani au aparut si alte sectii de productie – toate private -, desprinse din fostele asociatii economice intercooperatiste sau create prin transformarea unor spatii (grajduri s.a.) in ferme de pasari.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane