Home Economic-Financiar Guvernul spera sa definitiveze scrisoarea de intentie catre FMI in zilele urmatoare

Guvernul spera sa definitiveze scrisoarea de intentie catre FMI in zilele urmatoare

DISTRIBUIŢI

Guvernul spera sa definitiveze scrisoarea de intentie catre FMI in zilele urmatoare si spera ca Fondul Monetar International sa aprobe, in octombrie-noiembrie, noua politica economica a Executivului pe 2002, a anuntat, ieri, ministrul finantelor, Mihai Tanasescu, la intalnirea cu ambasadorii Romaniei.

Prezent la reuniunea anuala a ambasadorilor si consulilor onorifici, Tanasescu a declarat ca, din 2002, Guvernul va implementa o noua politica salariala in regiile cu pierderi, in stransa legatura cu productivitatea, insa un salariu nu trebuie sa depaseasca rata inflatiei, a afirmat Tanasescu, adaugand ca este necesar, in acest sens, un pact cu sindicatele.

Ministrul Finantelor sustine ca exista, in prezent, o -incredere formidabila- a cercurilor financiare in Romania si ar trebui sa protejam acest lucru. -Produsul care se cheama Romania poate sa atraga investitori, are legislatie stabila si poate fi pozitiva pe pietele de capital-, a aratat Tanasescu. El a remarcat ca exista o lipsa de comunicare intre Guvern si ambasadori si intre ambasadori si partenerii din strainatate, ceea ce provoaca -o ruptura intre ce se intampla aici si ce se stie in exterior-. Modul in care vindeti produsul -Romania- este foarte important, a mai spus Tanasescu.

Ministrul Finantelor a subliniat ca relatiile cu organismele financiare internationale sunt de parteneriat si colaborare, de -puternic ajutor reciproc-. -Cu programul PSAL II al Bancii Mondiale o sa facem ca reforma structurala sa mearga inainte-, afirma Tanasescu.

Printre prioritatile Guvernului in domeniul economic, Tanasescu s-a referit la privatizarea sistemului bancar (BCR pana la sfarsitul lui 2002, Eximbank si CEC) si privatizarea in domeniul energetic. In domeniul bancar, privatizarea va fi de 98%, sistemul bancar fiind, la aceasta ora, un -sistem foarte solid-, imprumuturile proaste reprezentand sub 4%, afirma Tanasescu. In domeniul energetic, privatizarea nu va fi usor de realizat, pentru ca -exista mentalitati, oprelisti si oameni care nu o doresc-. Privatizarea va incepe cu Termoelectrica, va continua cu distribuitorii de gaze naturale si cu termocentralele, pentru ca sistemul sa fie eficient si -energia electrica sa fie mai ieftina-, a conchis Tanasescu.

Guvernul va prezenta rezultatul negocierilor cu Fondul Monetar International (FMI) dupa intalnirea de vineri dintre premierul Adrian Nastase si negociatorul-sef pentru Romania, Neven Mates, a declarat, ieri, Claudiu Lucaci, purtatorul de cuvant al Guvernului.

-Discutiile dintre autoritatile romane si delegatia FMI nu s-au incheiat. Daca se va semna sau nu scrisoarea de intentie, se va afla vineri-, a spus Lucaci.

Purtatorul de cuvant a afirmat ca in sedinta Executivului de ieri membrii Guvernului au prezentat stadiul negocierilor cu FMI. -Termenii scrisorii de intentie au fost discutati la intalnirea de joi seara dintre Ministerul Finantelor si Neven Mates-, a adaugat Lucaci.

Problemele ramase in discutie au fost politica salariala din sectorul bugetar si restructurarea regiilor autonome si companiilor nationale, teme abordate si la discutiile de miercuri seara dintre Neven Mates si ministrul industriei si resurselor, Dan Ioan Popescu.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.