Evolutia viitoare a veniturilor bugetare va avea in vedere o relativa stabilitate a cotelor de impozitare, adaptarea in continuare a reglementarilor fiscale la legislatia Uniunii Europene, precum si o mai buna colectare a taxelor, a afirmat ieri, la Palatul Victoria, ministrul finantelor publice, Mihai Tanasescu.
Executivul are in vedere, totodata, cresterea bazei de impozitare, prin eliminarea unor scutiri si exceptari de la plata impozitelor si a taxelor, alaturi de limitarea sau chiar eliminarea esalonarilor si a scutirilor neconditionate de la plata impozitelor, in scopul cresterii echitatii si transparentei fiscale.
In ceea ce priveste impozitul pe profit, Guvernul apreciaza ca, prin noua lege in domeniu, se va obtine o crestere graduala a cotei de impozit pe profit aferenta activitatilor de export catre cota standard, cu o prima crestere de 5% la 6%, in anul 2002. De la sfarsitul anului 2001, exceptarile de taxe vamale vor fi uniforme pentru toti agentii economici si reglementate in mod exclusiv prin tariful vamal.
In privinta Taxei pe Valoarea Adaugata, se va reduce substantial numarul scutirilor si al cotelor zero si se va limita relatia dintre scutirea de taxe vamale si scutirea de TVA pentru bunurile si serviciile importate de sectorul bugetar, precum si pentru programele din domeniul sanatatii si alte programe sociale.
Intarzierile in rambursarile TVA vor fi reduse la o perioada care nu va depasi 30 de zile, urmand a fi introdus un sistem uniform de suspendare a platii TVA pentru bunurile de investitii, care va inlocui scutirile si exceptarile de la plata Taxei pe Valoarea Adaugata pentru astfel de bunuri, prevazute in anumite legi.
Accizele vor cunoaste o crestere a cotelor catre standardele Uniunii Europene si vor avea un impact pozitiv asupra veniturilor bugetare, a adaugat Tanasescu.
Contributia de asigurari sociale nu va fi redusa
Romania are in prezent una dintre cele mai mari rate de taxare in ceea ce priveste contributiile de asigurari sociale in raport cu celelalte tari aflate in procese de tranzitie similare, a afirmat Mihai Tanasescu.
El a aratat ca ministerul pe care il conduce este constient de necesitatea reducerii ratei de taxare in scopul cresterii veniturilor la buget, dar a atras atentia asupra importantei extinderii bazei de impozitare si a imbunatatirii nivelului de colectare.
-Guvernul nu intentioneaza sa reduca acest impozit pana cand baza de impozitare nu este extinsa la nivelul intregii populatii active, iar colectarea nu este imbunatatita in prealabil in mod semnificativ-, a spus Tanasescu.
Executivul va elimina posibilitatea angajarii pe baza de conventie civila, masura care va avea efecte pozitive asupra cresterii bazei de impozitare si va reduce, in anul 2002, de la 3% la 2% nivelul contributiei la Fondul special pentru handicapati, eliminand Fondul special pentru educatie, a adaugat ministrul finantelor publice.
Tanasescu a mai precizat ca, in perioada 2001-2005, potrivit Programului Economic de Preaderare, se va inregistra o reducere a costurilor cu dobanzile, ca urmare a scaderii ratei inflatiei si a ratei dobanzii. Cheltuielile cu investitiile publice vor fi mentinute, in aceeasi perioada, la o medie anuala de minimum 5-6% din PIB, urmand ca resurse suplimentare sa fie alocate pentru sanatate, invatamant, protectia mediului inconjurator.