Home Economic-Financiar IAR Ghimbav ar putea produce avioane de 4-5 locuri

IAR Ghimbav ar putea produce avioane de 4-5 locuri

DISTRIBUIŢI

Compania Socata, subsidiara a grupului european de aparare si aeronautica EADS, ar putea colabora cu Eurocopter Romania si IAR Ghimbav pentru construirea a doua modele de avioane de mici dimensiuni, potrivit publicatiei electronice -Flight Global-. Socata, Eurocopter si IAR ar putea produce doua modele de avioane, TB20 si TB21, cu capacitate de 4-5 locuri. De asemenea, ar putea fi introdusa o varianta echipata cu motor diesel si cabina de sticla.

Contactat de Mediafax, directorul IAR Ghimbav, Ioan Georgescu, a declarat ca partile poarta discutii despre acest proiect, dar nu au stabilit inca termenii finali ai contractului. El a precizat ca IAR se va ocupa de partea de subansamble, Eurocopter de montaj, iar Socata de marketing.

Totodata, subsidiara EADS va asigura si operatiunile de pregatire pentru fabricatie, ceea ce presupune aducerea de utilaje specifice, utilizate numai pentru producerea anumitor componente ale avioanelor.

Reprezentantul companiei romanesti a mai afirmat ca Socata isi delocalizeaza o parte din productie, in special proiectele de mai mica importanta, pentru a se putea concentra asupra activitatilor principale.

In intervalul 2007-2012 ar putea fi produse 400 de aparate de zbor, pretul unui avion fiind cuprins intre 350.000 dolari si 370.000 dolari, a mai spus Georgescu. Principala piata de desfacere va fi cea americana, urmata de cele din Europa, China, si de statele arabe.

IAR Ghimbav colaboreaza deja cu Eurocopter, filiala a EADS, cu care a infiintat o societate mixta, in care grupul franco-german detine 51% din actiuni. Guvernul intentioneaza sa privatizeze IAR Ghimbav, iar oficialii romani au purtat deja discutii, in luna martie, cu reprezentanti ai Eurocopter si EADS.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.