Pe cand toata lumea se astepta ca dl Ionut Popescu sa-si dea demisia dupa episodul subventiilor indirecte pentru -Tractorul- Brasov – in care a avut o pozitie corecta, ce a fost insa sfidata de premierul Tariceanu – ministrul de finante a iesit pe masa cu o propunere de strategie fiscala pe care probabil o cloceste mai de mult. Nu se stiu deocamdata liniile principale ale strategiei. Dar pare a fi vorba de o deplasare a poverii fiscale dinspre impozitele directe inspre cele indirecte si de o marire a impunerii asupra proprietatii, masuri cerute de o fiscalitate corecta. Semne de intrebare ridica insa tratamentul fiscal prevazut pentru micile afaceri. Una din directii se arata a fi majorarea substantiala a impozitelor pe detinerile de produse de lux – case, apartamente, vile, autoturisme, ambarcatiuni.
Iata o initiativa binevenita, oricat de hulita ar fi de unii, mai precis de cei in cauza, si oricate hibe i-ar gasi acestia!
Periata de unele inadvertente, din cauza carora nu se delimiteaza in mod corespunzator ce anume constituie realmente produse de lux, este probabil cea mai buna si mai normala masura fiscala din perioada postdecembrista. Explicatia este simpla. Si poate fi si formulata foarte simplu. Nu este sigur ca luxul ar trebui neaparat penalizat fiscal, dar in mod absolut cert luxul din Romania postdecembrista se reclama a fi impozitat sever, chiar draconic, pentru nici un alt motiv decat pentru acela ca provine din furt in proportie covarsitoare. Marile averi n-au putut fi facute din salarii. Si nici chiar din afaceri derulate cinstit, pentru ca nu exista de fapt afaceri derulate cinstit cu asemenea rate de rentabilitate incat sa genereze averi fabuloase cu viteze ametitoare, practic in numai cativa ani!
Daca nici o guvernare, fie de dreapta fie de stanga, n-a facut absolut nimic pentru a stopa furturile din banul public si, ce sa mai vorbim, pentru a confisca ceva din averile facute din furt, macar sa se puna taxe mai severe pe produsele si facilitatile de lux, a caror provenienta se afla tocmai in meandrele intortocheate ale tranzitiei. Vilele, limuzinele, ambarcatiunile nu sunt singurele expresii ale luxului pe care si-l permit unii, dar macar constituie un numitor comun al acestora si nu lipsesc din registrul opulentei.
Dl Iliescu ar cam trebui sa-si muste mainile ca n-a impus pe vremea domniei sale adoptarea acestui impozit pe lux. Ar fi fost strict congruent cu doctrina social-democrata, de echitate sociala, pe care si-o revendica. N-a facut-o insa! Si n-a facut-o pentru ca social-democratia domniei sale a fost mai mult de parada: chiar daca domnia sa n-a bagat mana la cascaval, i-a protejat si acoperit insa pe cei care, sub umbrela sa, s-au imbuibat din furturi si devalizari de ban public si traiesc in lux. Daca domnia sa chiar crede insa in virtutile echitatii sociale, atunci sa fie multumit ca un liberal a facut ceea ce ar fi trebuit sa faca dansul!
Iar cei care cartesc ca masura n-ar fi una liberala si, mai mult, ca n-ar corespunde filozofiei actualei guvernari de impozitare in cota liniara, exista de spus un singur lucru: liberalismul nu inseamna furt, iar cota unica de impozitare este pe veniturile din munca si din afaceri, si nu pe veniturile din furturi. Si, inca o data trebuie subliniat, nu veniturile din munca si din afaceri derulate cinstit sunt sursa luxului. In conditiile specifice ale Romaniei dupa 15 ani de tranzitie, impozitarea luxului este un binevenit impozit pe furt!
