Home Economic-Financiar In iunie, 87 de companii straine au parasit Romania

In iunie, 87 de companii straine au parasit Romania

DISTRIBUIŢI

Nu mai putin de 87 de investitori straini si-au facut bagajele si au parasit Romania, luand cu ei un capital social de 44,3 milioane de dolari, in luna iunie a acestui an, potrivit datelor centralizate la Oficiul National al Registrului Comertului (ONRC). Din totalul societatilor comerciale cu participare straina la capital inregistrate in Romania, 87 au fost radiate din diferite motive. Dintre acestea, cele mai multe se afla in Bucuresti, 31 la numar, cu un capital social in valoare totala de 32,5 milioane de dolari, in timp ce Ilfovul primeste medalia de argint pentru -gonirea- investitorilor, cu 15 firme radiate (11,4 milioane de dolari). Impreuna, Bucurestiul si Ilfovul detin nu mai putin de 99,1% din totalul capitalului strain pierdut prin radieri de societati comerciale. In timp ce in Maramures s-au radiat sapte firme, cu un capital social total de 67.443 de dolari, in judetul Constanta (care sta foarte bine si in topul general al neregulilor din sectorul privat) au fost radiate sapte societati comerciale cu participare straina la capital, pierzandu-se insa -doar- 20.516 dolari. Cele doua judete isi disputa, astfel, locul al treilea in topul radierilor de firme straine.

Cele mai multe societati comerciale cu participare straina la capital pot fi gasite, in Romania, in industrie, cu o proportie de 36,6% din total. Sectorul constructiilor inglobeaza 21,5% din total, adjudecandu-si locul al doilea ca pondere, iar in turism activeaza 20,9% din societatile cu capital strain.

In rest, 6,3% din societati sunt profilate pe agricultura, 5,2% activeaza in comertul cu amanuntul, 3,9% in domeniul serviciilor profesionale, iar cea mai mica pondere o are comertul cu ridicata, cu 2,1% din total.

Ca pondere a capitalului social subscris de societatile comerciale cu participare straina la capital, pe primul loc se afla tot industria, cu un procent zdrobitor de 64,3%. Constructiile ocupa si de aceasta data pozitia a doua, cu 13,5% din capitalul strain, insa de aceasta data pe locul al treilea se afla agricultura, care a reusit sa acumuleze 12,1% din capitalul strain. Pe pozitiile inferioare pot fi intalnite turismul (5,6%), serviciile profesionale (2%), transporturile (1,5%), comertul cu amanuntul (0,7%) si comertul cu ridicata, aflat din nou pe ultima pozitie cu 0,4%.

Un alt clasament interesant este cel pe tari de rezidenta a investitorilor in societati comerciale cu participare straina la capitalul social. Pe primul loc se afla investitorii olandezi, cu doar 1.863 de firme cu participare straina dintr-un total de 101.941 inregistrate in Romania. In ciuda numarului mic de firme, capitalul investit de olandezi este cel mai mare, acesta insumand nu mai putin de 1,5 miliarde de euro sau 17% din totalul de 9,2 miliarde de euro (cat este capitalul strain subscris si varsat in aceste firme). Pe locul al doilea se afla investitorii francezi, care au investit in cele 3.371 de firme pe care le detin in Romania aproximativ 1,1 miliarde de euro sau 11,9% din total. Germania se afla pe locul al treilea in clasament, cu nu mai putin de 11.500 societati comerciale, care sunt insa capitalizate in total cu 780 milioane de euro (8,47% din total). Pozitia a patra este detinuta de Statele Unite ale Americii, investitorii americani posedand 3.994 de firme, respectiv un capital social de 688 milioane de euro (7,47% din total). Italia se afla pe pozitia a cincea a topului. Cu toate ca investitorii italieni sunt prezenti in 15.515 societati comerciale (cele mai multe societati dintre cele cu participare straina din Romania), acestea nu insumeaza decat un capital social de 530 milioane de euro (5,76% din total).

In luna iunie a acestui an, in Romania au fost facute 481 de mentiuni de cesiune de capital social in societatile comerciale cu participare straina. Valoarea totala a capitalului social cesionat se ridica la aproape 30 milioane de euro. De asemenea, in luna iunie, in Romania au fost inregistrate 820 de societati comerciale cu un capital strain de 11,6 milioane de euro, iar 634 de investitori straini si-au majorat capitalul social al firmelor in care sunt prezenti cu 79 milioane de euro.

Avem 21 de investitori -fara cetatenie-

Pe pozitia a 21-a a clasamentului pe tari de rezidenta a investitorilor in societatile comerciale cu participare straina la capitalul social se afla investitorii fara cetatenie. Acestia detin 21 de firme in Romania, cu un capital social total de 62 milioane de euro. Conform Deciziei 214 din 2004 a Curtii Constitutionale, cetatenii straini si apatrizii pot dobandi dreptul de proprietate privata asupra terenurilor romanesti numai in conditiile rezultate din aderarea Romaniei la Uniunea Europeana si din alte tratate internationale la care Romania este parte, pe baza de reciprocitate, in conditiile prevazute prin lege organica, precum si prin mostenire legala.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.