Comertul cu produse contrafacute a devenit in ultimii ani un fenomen cu efecte devastatoare atat pentru pentru veniturile statului, cat si pentru marile companii. Daca in ultimii ani pentru marile companii falsificarea reprezenta un subiect tabu de teama pierderii increderii in marci, in prezent acestia au recunoscut cotele ridicate ale contrafacerii si efectele acestora asupra mediului de afaceri.
Potrivit comisarului-sef Elena Tanislav din cadrul Directiei de Investigare a Fraudelor a IGP, in prezent se investigheaza ipoteza ca in Romania este posibil sa se concretizeze fenomenul de falsificare a marcilor. -Analizam in aceasta perioada posibilitatea ca produsele ce intra in Romania sa nu aiba marca, iar in tara retele specializate sa aplice embleme si etichete cu marci cunoscute. Acest lucru este foarte posibil sa fie practicat in comertul cu articole de imbracaminte si incaltaminte-, a precizat Tanislav, care a mai adaugat ca in momentul de fata mai bine de 80% din falsurile care intra in Romania patrund prin Portul Constanta, majoritatea venind din China. In acest sens, ofiterul IGP a recunoscut ca retelele de infractori sunt mai intotdeauna cu doi-trei pasi inaintea autoritatilor, acestia profitand in primul rand de lipsurile legislative. -Este extrem de important sa mentionam ca primul pas pe care incercam sa-l facem in acest sens este acela al semnalului de alarma pe care vrem sa-l tragem. In acest sens, opinia publica trebuie sensibilizata, si asta pentru ca mentalitatea consumatorului roman trebuie sa se schimbe, cu toate ca este greu din cauze obiective, cum ar fi saracia, lucru care face ca produsele false cu preturi derizorii sa continue sa aiba priza-, ne-a declarat secretarul general al Asociatiei Romane pentru Combaterea Contrafacerilor (ARCC), Costel Avram, in cadrul unui seminar organizat la Timisoara. Maria Paun, reprezentantul Autoritatii Nationale a Vamilor, sustine in acest sens ca -institutia a reusit sa confiste peste 10 milioane de produse ce proveneau din China.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane 29.04.2025, 21:43:49