Home Economic-Financiar Încă un condamnat o atacă pe judecătoarea Camelia Bogdan

Încă un condamnat o atacă pe judecătoarea Camelia Bogdan

DISTRIBUIŢI

Practicianul în insolvență Remus Borza, condamnat la închisoare cu suspendare de ÎCCJ se declară supărat că deși firma pe care o conduce, EURO INSOL va fi anchetată pentru spălare de bani alături de BCR, nu și-a încasat onorariul de succes. Decizia a fost luată de judecătoarea Camelia Bogdan în urma plângerii „unui SRL obscur ” după cum îl cataloghează chiar Remus Borza într-un comunicat. Borza a lansat acuzații dure la adresa judecătoarei Bogdan printr-un comunicat de presă:

„Referitor la Decizia Curtii de Apel pronuntata la data de 10.06.2016 in dosarul 2428/2/2016 facem urmatoarele precizari:
in anul 2007, BCR  a creditat societatea INR Management Real Estate S.R.L. cu suma de 80 milioane euro ( 85 milioane actualizata cu dobanda) in vederea dezvoltarii unor proiecte imobiliare la Poiana Brasov si Snagov;
intrucat societatea debitoare nu si-a indeplinit obligatiile de rambursare, creditoarea BCR l-a angajat in mai 2013 pe executorul judecatoresc Grigore George Cristian sa inceapa executarea silita. BCR s-a obligat sa plateasca executorului judecatoresc un onorariu de succes de 4,5 milioane lei;
pe 19.08.2013, debitoarea isi cere voluntar insolventa fiind numit Euro Insol administrator judiciar;
la 28.01.2014, judecatorul sindic a dispus intrarea in faliment a debitoarei INR Management Real Estate;
pe 15.05.2014, executorul judecatoresc Grigore George Cristian cesioneaza creanta de 4,5 milioane lei detinuta impotriva BCR catre Insolvency Recovery Solutions. (un SRL obscur avandu-l ca asociat pe Mitrasca George Firicel) cu suma de 5.000 lei.
in cadrul procedurii falimentului am organizat mai multe licitatii publice la care nu s-a prezentat niciun ofertant; La a treia licitatie din 23.05.2014, creditorul garantat BCR care detinea 99% din intreaga masa credala a adjudecat activele in contul creantei la suma de 42 milioane euro + TVA, banca inregistrand o pierdere de 43 milioane euro;
in data de 27.05.2014, Insolvency Recovery Solutions S.R.L, prin intermediul BEJ Chitu Laurentiu Alexandru a solicitat  la Judecatoria Sectorul 6 incuviintarea executarii silite impotriva Bancii Comerciale Romane S.A. in dosarul nr. 6404/303/2014. Prin Incheierea pronuntata la data de 29.05.2014, instanta a respins ca neintemeiata cererea de incuviintare a executarii silite;
in data de 17.06.2014, Insolvency Recovery Solutions S.R.L prin intermediul BEJ Chitu Laurentiu Alexandru a solicitat  la Judecatoria Sectorul 6 incuviintarea executarii silite impotriva Bancii Comerciale Romane S.A. in dosarul nr. 7329/303/2014. Prin Incheierea pronuntata la data de 24.06.2014, instanta a respins ca neintemeiata cererea de incuviintare a executarii silite;
in data de 07.07.2014, Insolvency Recovery Solutions S.R.L a solicitat  la Judecatoria Sectorul 3 incuviintarea executarii silite impotriva Bancii Comerciale Romane S.A. in dosarul nr. 50541/301/2014. Prin Incheierea pronuntata la data de 25.07.2014, instanta a admis cererea de incuviintare a executarii silite; (Parchetul ar trebui sa verifice legalitatea pronuntarii acestei incheieri, in conditiile in care doua instante diferite s-au pronuntat anterior in sensul respingerii).
in temeiul hotararii pronuntata de Judecatoria sectorului 3, Insolvency Recovery Solutions S.R.L. executa BCR cu suma de 5,2 milioane lei, din care 563.228 lei reprezentand onorariu avocatial (!);
in data de 27.07.2015, Tribunalul Bucuresti admite apelul BCR, anuleaza executatea silita si dispune intoarcerea executarii silite;
in mai putin de o luna de zile, Mitrasca George Firicel a golit conturile Insolvency Recovery Solutions S.R.L. transferand sau ridicand in numerar aproape 5,2 milioane lei, astfel incat BCR nu a mai putut recupera nimic; (Parchetul ar trebui sa verifice modalitatea prin care s-a devalizat contul Insolvency Recovery Solutions S.R.L.)
Toate contestatiile si caile de atac (25!) formulate de Insolvency Recovery Solutions S.R.L, impotriva proceselor verbale ale sedintelor Adunarii Creditoerilor debitoarei INR Management Real Estate si impotriva masurilor lichidatorului judiciar au fost respinse atat de Tribunal, de Curtea de Apel Bucuresti si Inalta Curte de Casatie si Justitie;
pentru a sanctiona acest abuz de drept procesual, Euro Insol a formulat o cerere de despagubire impotriva Insolvency Recovery Solutions S.R.L. Tribunalul Bucuresti, prin sentinta pronuntata la data de 27.04.2016 in dosarul nr. 27735/3/2014 a obligat Insolvency Recovery Solutions S.R.L. la plata sumei de 3,9 milioane lei reprezentand daune materiale si morale. ( o premiera in Justitia romaneasca);
la 10.03.2016, BCR  solicita Tribunalului Bucuresti deschiderea procedurii insolventei Insolvency Recovery Solutions S.R.L;
afland de intentia BCR de a-i deschide insolventa, in 09.03.2016, Insolvency Recovery Solutions S.R.L  si-a radiat sediul social din Bucuresti, mutandu-si sediu la Iasi.
cu incalcarea art. 41 din Legea nr. 85/2014, pe 27.05.2016, Insolvency Recovery Solutions S.R.L. isi cere insolventa la Tribunalul Iasi pentru a zadarnici executarea pornita de BCR;
pe 27.01.2016, DNA claseaza plangerea impotriva BCR si Euro Insol formulata de Insolvency Recovery Solutions S.R.L si  inregistrata la data de 30.07.2015;
prin Ordonanta din data de 16.03.2016,  Procurorul sef de Sectie din cadrul DNA respinge plangerea impotriva Ordonantei de clasare nr. 680/P/2015 din data de 27.01.2016.
prin Decizia pronuntata de d-na judecator Camelia Bogdan din cadrul Curtii de Apel Bucuresti in data de 10.06.2016 se admite plangerea formulata de Insolvency Recovery Solutions S.R.L. in sensul ca trimite cauza la DNA  in vederea completarii urmaririi penale si sesizeaza DIICOT privind potentiale infractiuni de spalare a banilor de catre BCR.;
in ceea ce priveste decizia pronuntata de d-na judecator Camelia Bogdan vom sesiza CSM privind modul abuziv si nelegal in care d-na magistrat a inteles sa instrumenteze aceasta cauza. Un judecator investit cu solutionarea unei plangeri la ordonanta procurorului de clasare a dosarului este tinut sa pronunte solutia raportat la probele existente la dosarul de urmarire penala, neavand posibilitatea, astfel cum prevede art. 341 c. pr. pen. si art. 3 alin. 6 c. pr. pen. sa incuviinteze si sa administreze din oficiu probe noi. Or, contrar acestor prevederi, d-na judecator a emis mai multe adrese catre BNR, BCR, Euro Insol, Tribunalul Bucuresti, DNA, DIICOT si alte institutii, excedand cadrului procesual reglementat de lege,
cu incalcarea art. 68 alin. 2 c. pr. pen, d-na judecator s-a pronuntat pe cererile noastre de recuzare, evident respingandu-le, desi era obligata sa inainteze spre impartiala si legala solutionare aceste cereri unui alt complet;
in mod cert nu putem vorbi de o infractiune de spalare de bani in sarcina BCR, care nu a facut altceva decat sa finanteze cu 80 milioane de euro un proiect imobiliar pe care dupa 8 ani de zile si l-a adjudecat in contul creantei la mai putin de jumatate din valoarea finantarii, inregistrand contabil o pierdere de peste 40 milionae euro;
la fel de evident nici Euro Insol si nici practicianul coordonator Remus Borza nu pot fi suspectati de savarsirea unei infractiuni, fie ea si de abuz in serviciu cata vreme toate masurile si actele de procedura emise de administratorul judiciar/ lichidatorul judiciar au fost confirmate de Adunarea Creditorilor cu majoritati de 96% – 99% din intreaga masa credala si validate definitiv de instantele de judecata. Euro Insol a valorificat in cadrul unor licitatii publice, transparente si competitive, plecand de la un raport de evaluare intocmit de Jones Lang LaSalle, lider mondial in evaluari, activele din patrimonial debitoarei in insolventa INR Management Real Estate, virand la bugetul statului peste 44 milioane lei cu titlu de TVA. Precizam ca pana in prezent, din cauza acestor contestatii si plangeri abuzive  formulate de o persoana care a incasat 5,2 milioane de lei fara sa faca nimic, golind ulterior conturile spre a nu putea fi executata, Euro Insol nu si-a incasat onorariul de succes.”

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.