Compania Nationala Transelectrica se confrunta cu mari dificultati in derularea programelor de reparatii si mentenanta, ca urmare a nivelului redus al incasarilor. -In ultimele cinci luni, nivelul total al incasarilor a fost de numai 45%, in conditiile unui tarif de transport de numai 89%, in raport cu valoarea prevazuta in bugetul aprobat-, a declarat directorul general al Transelectrica, dl Jean Constantinescu. Sumele ce revin companiei din activitatea de transport a energiei sunt primite direct de la Electrica, pe baza unei proceduri de alocare. Concret, exista un mecanism prin care sumele pe care Electrica le incaseaza zilnic de la consumatori sunt repartizate in baza unor cote stabilite intre transportator, distribuitor si fiecare producator. Dl Constantinescu a precizat ca prioritate in aceasta perioada a avut-o achizitia de combustibili, astfel ca s-a ajuns ca Transelectrica sa primeasca mult mai putin decat celelalte societati din sector.
Pe acest fond, situatia financiara a Transelectrica s-a agravat, numai in decurs de trei luni valoarea creantelor acesteia crescand de la 1.080 miliarde de lei la peste 1.500 miliarde de lei. Prelungirea acestei situatii poate pericilita principalul obiectiv al companiei pe acest an, respectiv cresterea de patru ori a valorii investitiilor, comparativ cu anul trecut. Astfel, daca in 2001 investitiile au totalizat circa 30 milioane de dolari, in acest an Transelectrica are programate investitii de circa 130 milioane de dolari. Directorul Transelectrica a precizat ca singurele surse de finantare la dispozitia companiei sunt cele proprii (rezultate din tarife care oricum reprezinta 60% din media europeana), creditele atrase si sumele alocate din fondul de dezvoltare a sistemului energetic. Pentru 2002, creditele acopera circa 75%-80% din valoarea investitiilor programate, restul sumelor urmand a fi asigurate din sursele mentionate. Mai mult, de la fondul de dezvoltare s-au alocat in acest an 245 miliarde de lei, in conditiile in care Transelectrica a prezentat o justificare pe proiecte de 734 miliarde de lei. Directorul Transelectrica a afirmat ca aceasta situatie trebuie oricum rezolvata la rectificarea de buget, iar pentru solutionarea imediata a problemei lichiditatilor trebuie modificata procedura de alocare a banilor incasati la nivelul Electrica.
Transelectrica a primit recent o oferta din partea agentiei de evaluare financiara internationala Moody*s , care intentioneaza sa-i acorde un rating companiei de transport al energiei electrice, in baza caruia acesta sa poata obtine credite externe in anumite conditii financiare. -Vom analiza curand scrisoarea Moody*s si, in functie de costurile evaluarii, vom aproba lansarea procedurilor-, a declarat dl Constantinescu. Domnia sa a precizat ca acordarea unui rating de catre Moody*s va permite analizarea posibilitatii lansarii unei emisiuni de eurobonduri fara garantii guvernamentale pentru finantarea proiectelor de dezvoltare ale companiei. In cazul semnarii unui contract de atribuire a rantingului, Transelectrica ar putea fi a doua companie din Romania, dupa SNP Petrom, care lanseaza o emisiune de eurobonduri fara garantii guvernamentale.
Conform datelor preliminare, Transelectrica a incheiat anul 2002 cu un profit brut de circa 12 milioane de dolari, la o cifra de afaceri de 210 milioane de dolari. Pe primul trimestru al acestui an, Transelectrica a obtinut venituri de circa 48 milioane de dolari si un profit brut de circa 1,4 milioane de dolari. -Profitul contabil preliminat pe primul trimestru al acestui an a fost determinat de lipsa de lichiditati-, au explicat oficialii companiei.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane