Ajutorul de stat acordat industriei miniere a fost pe un trend constant descrescator in ultimii sapte ani, cu exceptia anului 2001, cand a inregistrat o crestere brusca. Un trend similar si poate chiar mai pregnant l-a inregistrat ajutorul de stat acordat industriei carbunelui, care s-a diminuat de peste cinci ori. Prima strategie de restructurare a sectorului minier a debutat in 1998, cu sprijinul financiar al Bancii Mondiale. Dupa sase ani de restructurare, reducerea fortei de munca si inchiderea multor mine nerentabile, cuplate cu cresterea productivitatii muncii si reducerea impactului ecologic, prin inchiderea unor mine, reprezinta rezultate palpabile ale acestei strategii, in timp ce cresterea eficientei prin reducerea costurilor, reconversia fortei de munca, dezvoltarea investitiilor si a activitatilor alternative constituie inca deziderate greu de atins, conchide un studiu al Institutului European din Romania.
Implementarea strategiei de restructurare a mineritului implica o serie intreaga de aspecte, care sunt dificil de abordat si de rezolvat intr-o perioada de tranzitie si de pregatire a aderarii la UE. Astfel, inchiderea a circa 190 de mine si cariere ridica probleme legate de conservarea lor si protectia mediului, in timp ce platile compensatorii – fie ele chiar consistente – nu rezolva problema somajului in zonele monoindustriale, cum sunt cele miniere.
Probleme, probleme
La ora actuala, autoritatile n-au reusit sa gaseasca solutii viabile in privinta recalificarii profesionale si crearii de noi locuri de munca, partial si din cauza unor motive obiective: termen prea scurt pentru implemantare, interes minor al investitorilor autohtoni si straini, infrastructura fizica precara, nivel redus de pregatire si interes pentru reconversie. De asemenea, criteriile de mediu cerute de Uniunea Europeana sunt extrem de dificil de aplicat la nivelul minelor romanesti din cauza constrangerilor de ordin financiar, precum si a nivelului limitat de pregatire in domeniul managementului de mediu. In paralel, diminuarea sensibila a subventiilor pentru exploatare solicitata de catre autoritatile europene trebuie insotita de majorarea alocatiilor pentru inchiderea minelor, reabilitarea si conservarea mediului si atenuarea efectelor sociale nefavorabile.
Investitorii straini versus opozitia sindicatelor miniere
Privatizarea si inchiderea minelor nerentabile raman insa principalele instrumente pentru restructurarea si eficientizarea industriei carbunelui, dar acest proces trebuie sa tina seama de reducerea ajutorului de stat si de efectele sociale negative care au provocat nu o data o reactie de rezistenta din partea sindictelor si mainii de lucru angrenate in acest sector industrial. -Strategia industriei miniere pentru perioada 2004 – 2010- mentioneaza ca se impune reducerea implicarii directe a guvernului, prin -diminuarea treptata a subventiilor pana la eliminarea acestora in anul 2007, in sectorul minereuri si lignit-. La ora actuala se mai acorda inca subventii pentru productia de lignit a SNC – Ploiesti si pentru CNLO – Tg. Jiu. Aceasta strategie ar putea oferi acestei ramuri gura de oxigen necesara pentru revitalizarea sa, dupa ce, pana in 1998, autoritatile romane nu au putut lansa o strategie de restructurare a industriei de carbune din cauza opozitiei acerbe a sindicatelor si din cauza faptului ca trendul descendent al rezervelor si productiei de gaz natural si titei nu a permis o substitutie rapida, pe termen mediu, a carbunelui in productia de energie electrica, in pofida eficientei sale reduse si poluarii foarte ridicate a mediului. Pe de alta parte, statul a fost pana acum singurul investitor si singurul proprietar al minelor, putine mine putand fi concesionate in a doua parte a anilor *90. Investitiile din sursele proprii ale companiilor au fost aproape neglijabile, la fel si cele provenind de la investitori privati sau din credite externe. Or, in aceste conditii, se impune transformarea societatilor din industria extractiva in societati pe actiuni. Acest proces a demarat deja prin desfiintarea CNL Oltenia si infiintarea a trei complexuri energetice care includ mine si termocentrale. Sindicatele se opun insa categoric programelor de restructurare care nu au fost negociate de Ministerul Economiei si Comertului cu ele, mai ales pentru ca aceste programe implica noi concedieri si inchideri de mine.
